„În urma sortării deșeurilor strânse din aceste zone, a reieșit o cantitate de 11,7 tone de ambalaje de sticlă, 5,5 tone – ambalaje de PET, 4,3 tone – ambalaje de plastice diverse, 2,2 tone – ambalaje de aluminiu, 3,1 tone – ambalaje de hârtie și carton și 1,9 tone – deșeuri reziduale”, transmit reprezentanții CJ Bihor.
În 2021, din octombrie până la finalul anului, cantitatea totală de deșeuri colectată a fost de 62,5 tone. Firma colectează, transportă, sortează și valorifică/ neutralizează deșeurile cu titlu gratuit. În cazul deșeurilor reziduale, contravaloarea depozitării este achitată de către Consiliul Județean Bihor. Protocolul vizează și zonele de picnic și cele turistice aflate pe domeniul public sau privat al Județului Bihor.
Activitățile de salubrizare sunt desfășurate în baza unui protocol de colaborare încheiat între Consiliul Județean Bihor și firma Bene Internațional, aprobat prin Hotărârea 224 din 16 septembrie 2021. Protocolul se întinde pe parcursul unui an de zile și poate fi prelungit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!