În această perioadă, acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
[eadvert]
„Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 303 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 107.025 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 25 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute opt certificate de înmatriculare, au fost constatate 16 infracțiuni și 10 tamponări.
216 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 27 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, patru sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate 12 depășiri neregulamentare, șapte conducători auto au fost sancționați pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 37 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Recordul negativ de viteză înregistrat în acest sfârșit de săptămână este deținut de un bărbat de 49 de ani din Oradea. Acesta a fost înregistrat cu radarul în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 148 de km/h, pe Șoseaua Borșului, într-o zonă de limitare a vitezei la 70 km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Trimite articolul
XAproape zilnic poti vedea pe Borsului un dobitoc cu moto rosu cu alb cu viteza chiar peste 150km/h !!!