Transportul provenea de la o societate comercială din Germania și avea ca destinatar o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bihor.
[eadvert]
„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 17.880 kilograme de deşeuri constând textile uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, transmite comisar de poliție ITPF Oradea, Loredana Chifor.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a camionului.
Trimite articolul
Xalloo Garda de Mediu foarte frumos……..chiar adjuncta de la Garda a descoperit captura………v-ati pricopsit cu militianca locala, vedem ca are masina de institutie non stop……inclusiv la sfarsit de saptamana,,,,,,,domn prefect mai aveti exemplare de genul asta sa -i bagati in institutiile publice….POLITIA LOCALA jubileaza de cand acest specimen a plecat fortat .