Fermierii bihoreni s-au arătat interesaţi de asigurarea culturilor. Astfel, la Centrul Judeţean APIA Bihor au fost depuse 44 de dosare de asigurare a culturilor de primăvară. „Nouă cereri sunt cu decont de 70%, în valoare de 91.401 lei, iar 35 de cereri cu decont de 50% în valoare de 270.327 lei. Astfel, suprfaţa totală asigurată acum se ridică la 16.228.42 hectare, valoarea totală a primei fiind de 361.728 lei”, a precizat Traian Abrudan, directorul APIA Bihor.
Beneficiari
Conform normelor în vigoare ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a unei cote procentuale din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli.
Astfel, statul suportă 70% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale şi 50% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, precum şi a altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile ori a pierderilor cauzate de boli ale animalelor ori ale plantelor sau de infestări parazitare.
Beneficiarii acestui ajutor de stat sunt întreprinderile mici şi mijlocii care desfăşoară activitate în domeniul producţiei agricole primare.
Cererile se depun însoţite de centralizatoarele poliţelor de asigurare,- dovadă cont activ trezorerie, declaraţia pe propria răspundere cu privire la încadrarea beneficiarului în una dintre categoriile: microîntreprindere sau întreprindere mică ori mijlocie, certificatul de înregistrare conţinând numărul de ordine din Registrul Comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice.
De asemenea, mai trebuie depuse poliţele de asigurare încheiate pentru culturile agricole, documentele de plată a primelor de asigurare aferente acestora, documentul din care să reiasă că obiectul de activitate îl constituie exploatarea terenurilor agricole şi copia cererii unice de plată pe suprafaţă pentru anul respectiv, înregistrată la APIA, din care rezultă structura culturilor agricole.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!