Aleșdenii s-au pregătit așa cum se cuvine pentru a marca Centenarul și totodată sărbătoarea orașului. Primarul Ioan Todoca nu a vrut să scape nici un detaliu în ceea ce privește organizarea evenimentului. Nici măcar cel vestimentar. Astfel că vineri, în debutul evenimentului menit să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, primarul Aleșdului și-a pus panglica tricoloră peste o ie, de realizarea căreia s-a ocupat chiar prima doamnă a Aleșdului- Florina Todoca, care de-altfel a venit la veniment îmbrăcată tot în port popular.
„La Centenarul Marii Uniri, omagiul nostru, delegaților aleși și de drept, participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918: Lt. Teodor Stanca, Coriolan Mursa, Ioan Sferlea. 17.08.2018”. E înscrisul de pe plăcuța comemorativă instalată pe Primăria Aleșd, inaugurată vineri, în cadrul Zilelor Aleșdului, eveniment aflat la cea de-a XVIII-a ediție.
La invitația primarului Ioan Todoca au răspuns vicepreședintele Senatului României senatorul Cornel Popa, deputatul Ioan Cupșa, directorul Muzeului Țării Crișurilor Aurel Chiriac, universitarul Gabriel Moisa. În rândul participanților s-au remarcat personalități cu origini aleșdene care de-a lungul timpului au avut poziții de decizie la nivel local, județean sau național. Deschidem lista cu prof. dr. Nicolae N. Suciu, manager, şeful Clinicii de Obstretică Ginecologie Polizu, reputat obstetrician şi ginecolog, cu o carieră de prestigiu de-a lungul căreia a învăţat în fiecare zi, a făcut stagii la Yale şi Tokio şi a devenit adept al medicinei bazate pe dovezi. Profesorul Nicolae Suciu e extrem de prezent în viața comunității din care provine, a fost bursier al statului japonez la UKA Kyorin din Mitaka Tokio, acolo unde a luat contact cu profesori „high standard”, „unde am învăţat şi m-am educat în aspecte civico-academice, relaţii interumane, comportamentale deoarece cultura japoneză pune în prim-plan omul, valoarea lui şi dă sens vieţii în care evaluatorul cel mai important sunt faptele”, spune profesorul Suciu. A lucrat în acea perioadă cu profesorul Nakumara Yukio ( medicul Impărătesei Japoniei n.r) şi cu profesor Mitsutoshi Iwashita care erau lideri de opinie a societăţii profesionale de obstetrică-ginecologie din Japonia. Dincolo de CV-ul impresionant pe care nu-l putem reda integral, profesorul Suciu spune că poate cel mai important lucru e că a adus pe lume peste 10.000 de copii. Candidat pe listele PNL Bihor la alegerile trecute, profesorul Suciu ar fi fost probabil varianta optimă pentru a deveni mult-așteptatul ministru al Sănătății, ocazie ratată de bihoreni.
Rămânând în sfera medicală, remarcăm prezența la eveniment a farmacistului Gheorghe Mermeze, fostul prodecan al Facultății de medicină și Farmacie Oradea, profesor emerit, Membru al Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România. O prezență impozantă e cea a generalului Ioan Ghitaș, comandantul NATO la Bruxelles, locțiitorul șefului Statului Major General. Oamenii care au format personalitățile orașului înnobilează această listă: profesorii de limba română Simpronia Mitrea și Viorel Ilea, profesorul de matematică Nicolae Rusu, profesorul Nicolae Răcuciu. De fiecare dată Aleșdul e o atracție irezistibilă pentru fostul primar al orașului, Traian Abrudan, fost subprefect, director adjunct APIA Bihor. Toate aceste personalități, precum și asistent managerul Holcim Iulia Anca au fost premiați de către primarul Ioan Todoca în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri seara. Nu putem să nu remarcăm prezența la eveniment ai exponenților de valoare ai tinerei generații de politicieni, așa cum este Dumitru Tiplea, fostul șef de cabinet al prefectului Ilie Bolojan.
În deschiderea evenimentului care a avut loc în fața Primăriei Aleșd, dezvelirea plăcii comemorative care amintește de delegații la Marea Unire, senatorul Cornel Popa, vizibil emoționat a spus în cuvântul său că e un moment de emoție vie când rostim numele celor care au făcut posibilă Unirea, „ iar o floarea lăsată de fiecare în memoria lor nu e prea mult.Felicit pentru modul în care au gândit acest moment pe primarul Todoca, pe profesorul Chiriac pentru că ne picură în suflet astfel de moment de bucurie”.
„Mulțumim domnului primar Todoca pentru invitația la acest moment cu profundă semnificație simbolică și sufletească. E un eveniment care se înscrie în sirul acțiunilor Marii Uniri cu țara. La mulți ani Aleșd cu ocazia Zilelor Orașului.Felicitări primarului și echipei pentru sărbătoarea frumoasă. Mulțumim pentru primirea generoasă a delegației din Republica Moldova, comuna Băcioi, municipiul Chișinău în anul Marelui Centenar al Unirii. Stimă și respect”, a spus viceprimarul de Băcioi Ilie Leahu, reprezentantul localității cu care Aleșdul a semnat un document de unire. Ilie Leahu l-a citat apoi pe Grigore Vieru care spunea că: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”, pentru a-și exprima trăirile și năzuințele.
„Recunosc că aceasta este încă o zi de bucurie…Acest proiect gândit de noi, de Prefectură și Consiliul Județean Bihor e menit să genereze bucurie în 35 de localități din Bihor. De ce 35 de localități? Fiindcă de acolo au fost desemnați reprezentanți aleși să voteze, să semneze actele Unirii. Din cei 100.000 de delegați, 131 au fost din Bihor. Consider că Centenarul ar trebui marcat în fiecare zi în localitățile din Bihor”, a spus profesorul Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor.
Universitarul Gabriel Moisa a vorbit despre particularitatea pe care o are Aleșdul în desemnarea delegaților și despre contextul internațional în care a avut loc Unirea. „Aleșdul are ceva special. Au fost 5 delegați oficiali, 3 au fost din Aleșd, încă 5 delegați au fost supleanți, astfel că dacă cineva nu putea pleca, altcineva să poată merge să voteze…Cred că acest șir de evenimente dedicate Centenarului trebuie să continue cu multă responsabilitate, așa cum se întâmplă azi la Aleșd”, a spus profesorul Moisa, prodecanul Facultății de Istorie.
La zilele orașului a fost prezent și Lubos Tomko, primarul orașului înfrățit cu Aleșdul Stara Lubovna Slovacia, pentru a continua relaţiile de colaborare cu primăria și organizația locală a Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor.
Cele două oraşe sunt similare din punct de vedere administrativ, al reliefului, al numărului de locuitori, dar şi puternic minoritare, deoarece în Aleşd trăiesc un număr mare de slovaci, iar in Stara Lubovna un număr mare de evrei.Nu au lipsit nici reprezentanții orașului Kaba din Ungaria, localitate cu care Aleșdul are relații vechi și consistente.
Caritate
Pe lângă dimensiunile festive și cele menite să-i îndemne pe oameni la pettrecere , Zilele Aleșdului au avut și o dimensiune caritabilă. Pretextul gestului caritabil a fost concursul de gulyas, ,Ceaunul cu Bunătăți”, în Parcul din Tinăud. Primăria și-a propus ca din banii strânși din vânzarea unor porții de gulyas suc, bere, să strângă fonduri pentru plata tratamentului unui copil cu tetrapareza spastică și a altuia cu autism. De asemenea se dorește a ajuta 3 copilași cu probleme sociale grave, finalitatea fiind plata unei mese / zi la Cantina Socială din Aleșd, timp de un an. Buna dispoziție a fost asigirată de Party Band. Cabron și Adi Sână au fost vedetele petrecerilor de la Aleșd. Unul dintre cele mai gustate momente a fost însă cel oferit de interpretul de muzică populară Cornel Borza care, la provocarea primarului, a interpretat atât melodii din folclorul moldovenesc, cât și din cel maghiar, în cinstea oaspeților din afara țării. La mulți ani, Aleșd! La mulți ani, România!
Citiți principiile noastre de moderare aici!