Personaje „pirandelliene”, proiectate spectral într-o cafenea de noapte părăsită, situată – nu întâmplător – aproape de gară, se întâlnesc și dezlănțuie o lume absurdă… Ele se bucură de costume spectaculoase, defilând într-un decor realizat de Adrian Damian, unul dintre cei mai apreciaţi scenografi români ai momentului, care a stimulat arta decorului pe plan autohton prin proiectele îndrăznețe pe care le-a realizat, reușind să creeze un dialog între tehnologie, elemente complexe de tehnică și teatru, iar costumele sunt realizate de Luiza Enescu, o tânără scenografă care a realizat costumele unor spectacole de teatru și emisiuni de televiziune celebre.
La realizarea costumelor, Luiza Enescu a colaborat cu creatoare de pălării din Oradea, Dorina Morna, care timp de 15 ani a realizat coroniţe şi flori pentru mirese la renumita „Casa Venus” din Oradea, apoi 17 ani în domeniul bancar, pentru a reveni la prima dragoste: pălăriile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!