Miercuri după-amiază, echipajele Staţiei de Pompieri Săcueni au fost solicitate, prin intermediul numărului unic 112, să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână din curtea unei gospodării situate pe strada Fabricii din localitate.
Utilizând accesoriile specifice unor astfel de misiuni, pompierii militari au coborât în puţul adânc de circa şase metri, reuşind în aproximativ 15 minute de la primirea apelului, să îl aducă la suprafaţă pe bărbatul în vârstă de 46 ani, salvându-i astfel viaţa.
Pompierii militari paramedici din cadrul aceleiaşi subunităţi i-au acordat victimei, care prezenta hipotermie, primul ajutor calificat, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!