Clasa pregătitoare, aşa-numita «clasă zero» dă bătaie de cap la destule şcoli din judeţ şi din ţară. Însă Şcoala Dacia din Oradea poate fi un exemplu de bună-organizare în acest sens.
Toate cele trei clase de mezini ale şcolii au fost amenajate „ca la carte”, într-o zonă dedicată mezinilor şcolii şi li s emai pregăteşte şi un părculeţ cu tobogan într-o zonă mai ferită.
„Problemele cu spațiile au fost rezolvate fără a fi nevoie de schimbul II. Pe 17 septembrie copiii au intrat în trei clase special mobilate și utilate, cu toalete adaptate nevoilor lor. Toate sunt grupate în același loc, au acces direct iar părinţii ne-au spus că sunt foarte mulţumiţi de condiţii”, ne-a declarat directorul Florian Hava.
O altă bucurie a administraţiei şcolii e noua Sală de Sport.
„Sala de Sport aduce beneficii foarte mari, fiind multifuncțională. Ea găzduieşte şi spectacole proprii, precum şi competiţii fiindcă intrăm în diverse concursuri școlare. Sala are toalete cu sensori, vestiare şi gradene. Pe lângă activităţile de sport avem şi două trupe de majorete, formații de dansuri de societate și de dansuri populare”, mai spune directorul şcolii.
De la acesta şi de la profesorii de sport aflăm că elevii de la Dacia practică săptămânal handbal, baschet, volei, badminton şi tenis de masă în noua Sală. Unele fete mai practică gimnastică sportivă la cluburi precum LPS şi Ars Nova, mai mulţi băieţi sunt angrenaţi în cluburi de fotbal din Oradea şi mai sunt şi alte orientări.
„Dorim să participăm la competiții pe plan local, județean și chiar național. Am avut un vicecampion național la cros şi o fată în lotul național de judo al României care s-a clasat pe locul V pe națiuni în Japonia. Susţinem şi echipa de baschet CSM Oradea cu elevi cât și cu sala de sport pentru a forma juniori bashetbaliști”, explică directorul Hava.
Şi olimpici naţionali
Acesta subliniază însă că pe lângă sport, la şcoală se face performanţă şi în educaţie, dovadă cele 1497 de premii obţinute anul treuct şcolar la concursuri școlare și educativ-sportive la nivel local, județean, interjudețean și chiar național.
„Elevii provin din medii foarte bune, cu familii care susțin școala. Avem o colaborare foarte bună cu părinții. Aceștia îşi doresc pentru copiii lor tot felul de activităţi, pe lângă sport. De pildă, avem soliști de muzică populară premiaţi la Mamaia Copiilor precum și membri ai grupul de muzică uşoară Vivere, dar şi copiii cooptaţi în cluburi de astronomie”, ne-a mai informat directorul Florian Hava.
Citiți principiile noastre de moderare aici!