BIHOR. Investigatorii vizează mai mulți suspecți care ar fi vândut, între 2022 și 2023, droguri de risc și mare risc unor consumatori din Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj și Mureș.
[eadvert]
Descinderile sunt făcute de procurorii DIICOT, alături de polițiști de combatere a criminalității organizate din Oradea, Alba, Târgu Mureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Arad, Sălaj și Satu Mare.
Cei vizați de cele 44 de mandate de percheziție sunt suspectați de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„În perioada 2022 – iulie 2023, mai multe persoane au comercializat în mod repetat, consumatorilor de pe raza județului Cluj și a județelor limitrofe, droguri de risc și mare risc, cu sume cuprinse între 100 și 500 lei pentru o doză”, se arată într-un comunicat al procurorilor DIICOT Cluj.
Peste 20 de persoane vor conduse pentru audieri.
Anchetatorii sunt sprijiniți de jandarmii din Bihor, Cluj și Mureș și au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Trimite articolul
X500 doza???gabori vând mai ieftin!!!bineînțeles alea confiscate de la fraieri.