Concret, aceștia au efectuat patru percheziții domiciliare la imobilele deținute sau folosite de un bărbat de 56 de ani, din comuna Lugașu de Jos, o femeie de 41 de ani, din comuna Tileagd și o alta de 53 de ani, din comuna Aștileu.
Oamenii legii îi suspectează pe cei trei că în perioada 2017-2021, în calitate de reprezentanți de fapt ai 9 societăți comerciale din județul Bihor, au fi stabilit cu rea-credință taxele datorate bugetului de stat, înscriind în deconturile de TVA operațiuni nereale și obținând astfel rambursări ilegale de TVA.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat probe(diverse documente contabile, medii de stocare și telefoane mobile), pentru verificarea activității infracționale a celor trei persoane. Totodată, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere.
Reținut și control judiciar
„După audierea acestora, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus reținerea bărbatului de 56 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Marți, 18 ianuarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus față de bărbatul de 56 de ani și față de femeia de 53 de ani măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este de 1.821.439 de lei, iar pentru recuperarea acestuia au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 1.117.588 de lei”, a precizat comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Acțiunea polițiștilor bihoreni a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Trimite articolul
X“Percheziții în Bihor, la persoane care făcut evaziune fiscală”
Vă rog corectați titlul. (Ziar) gratis și bun nu există 🙂
Contrabandista de tigari din apropierea scolii din dobresti vinde 10 saci de tigari de contrabanda pe saptamana de peste 10 ani neefind deranjata de nimeni oare ce prejudicii a facut la statul roman