Prejudiciul estimat, cauzat astfel bugetului consolidat al statului, este de 6.227.338 de lei. Poliţiştii din Bihor efectuează șapte percheziții, la sediile unor societăți, ai căror reprezentanți sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 6 milioane de lei, prin evaziune fiscală și înșelăciune.
[eadvert]
Reprezentanții firmelor sunt suspectați că în perioada 2018 – 2019, ar fi creat un mecanism fraudulos, prin care ar fi colectat, transportat și reciclat 3.113.669 kg. de deșeuri de ambalaje din sticlă, inducând astfel în eroare autoritățile de mediu ale statului.
În cursul acestei dimineți, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la structurile de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Cluj, I.P.J. Olt, I.P.J. Vâlcea și I.P.J. Argeș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, efectuează 7 percheziții domiciliare.
Percheziții și la locuințe
Sunt vizate sediile și locuințele unor persoane din județele Bihor, Cluj, Olt, Vâlcea și Argeș, în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
„La finalizarea activităților, vor fi puse în executare 6 mandate de aducere. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii activități infracționale”, a precizat comisar-șef Alina Fărcuța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!