Din cercetări a reieșit că, din 2018 și până în prezent, mai multe persoane ar fi distribuit încărcături GPL în butelii de aragaz, prin intermediul a 600 de centre de distribuţie din mediul urban şi rural.
[eadvert]
Ulterior, persoanele nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile totalitatea veniturilor realizate din activitatea economică.
Activitățile procedurale de urmărire penală se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Operațiunea este coordonată de Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu participarea a peste 180 de polițiști, dintre care 36 în investigarea criminalității economice, 119 de ordine publică, 15 tehnicieni criminaliști, 8 polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale şi 2 ofițeri DGA delegați de procuror în cauză.
Trimite articolul
XCe exagerare, Criminalitate Economică. A murit cumva cineva din cauza asta? Nu cred. Dar dacă se conduce drogat, beat sau fără permis ei nu sunt considerați criminali potențiali. Chiar dacp omoară un om primește 2 ani de închisoare cu suspendare.
-
Mai jiji, cine a zis ca ar fi murit cineva? Sau ca-s criminali potentiali. Din articol nu reiese asa ceva. Sau poate stii tu mai multe, scria de criminali potentiali in procesul verbal pe care ti l-au facut?
-
jiji ala probabil vinde buteli
-
Asta e adevarata treaba a politiei si al statului…astia fac adevarata paguba!la nivel inalt nu observa nimeni nimic!politia se face ca nu vede furturile padurilor si altele….ca bani de autostrazi se evapora!
-
Ai dreptate, daca cineva iti da in cap pe strada si-ti fura banii, sau iti intra in casa si ti-o goleste, sau iti vinde butelia de 7 kile la pret de 11, ar trebui lasati in pace pentru ca si politicienii fura.
Oare daca ti s-ar intampla sa fii jefuit pe strada, te-ai duce la politie sau ai lasa de la tine pe considerentul ca paguba e mai mica decat se fura la nivel inalt?-
Tampit prost ce esti.probabil.si in viata reala.esti tot.o fantoma proasta.era vorba de evaziune fiscala paralizatule.acolo se fac adevaratele.hotii si evaziuni fiscale cu sume colosale dar pe care tu nu ai de unde sa le stii ca esti un simplu cetatean prost!
-
Ce-mi place mie cum incepeti voi sa injurati din lipsa de argumente. Am zis eu sa nu fie pedepsiti cei care fura la nivel inalt? Se pare ca tu esti de acord ca hotii, violatorii si talharii sa fie lasati in pace. Probabil ar trebui sa si fie eliberati din puscarii. Astia cu gainarii din astea.
Eu n-am sa te fac tampit si prost, iti doresc doar sa te calce hoții, sa vedem ce mai guiți dupa aceea.
-
Lacika, pe tine te-am vazut cu masina cu butelii in livezile din Paleu mutand cu furtunul gazul dintr-o butelie in alta? Cate butelii faci din 2 pline? 3-4?
Hai, injura-ma.
-
-