Mandatele de percheziție puse în aplicare s-au desfășurat atât la persoane, cât și la punctele de lucru sau sediile mai multor firme, care comercializează benzină și motorină, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În același timp, 13 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru a fi audiate.
[eadvert]
Miercuri, 10 mai, au fost efectuate 31 de percheziții domiciliare în județele Bihor, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Satu Mare și București.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2022, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, persoanele bănuite ar fi dispus înregistrarea în evidențele contabile ale societăților comerciale a unor tranzacţii fictive, derulate cu societăţi comerciale de tip fantomă, atât rezidente, cât şi nerezidente (Cehia, Germania, Slovacia), controlate direct de aceştia sau prin persoane interpuse, aflate în sfera lor de influenţă, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu aproximativ 1.000.000 de euro, prin compensarea nejustificată a T.V.A. de plată.
În urma perchezițiilor au fost ridicate 5 telefoane mobile, utilizate de persoanele bănuite, împreună cu mai multe documente contabile utile cauzei, fiind instituită și măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale bănuiților, în valoare de 1.217.350 de lei, cât și poprirea asupra conturilor bancare ale acestora, până la concurența a 4.167.321 de lei
Totodată, au fost descoperite sume de bani în lei și valută, în valoare totală de 51.915 lei, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător”, a transmis Poliția Română printr-un comunicat de presă.
În urma administrării probatoriului, 6 persoane se află sub control judiciar.
La activități au participat poliţiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Bihor, Ialomița, Ilfov, Maramureș și Satu Mare.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al Institutului Național de Criminalistică și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenţii și Acţiuni Speciale, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Vamale Române.
Trimite articolul
XDe ce nu scrieti cine sunt aceste persoane ? E vorba de Gigi Seles
-
E vorba de SMO , respectiv Ghiurau
Gigi Seles este deja sub cercetare penala pentru evaziune de la accize , fiul sau pentru consum si detinere de droguri de mare risc.
-
Cine ?
Fostul vames ?
Ala care are acum o mare flota de camioane denumita EUROALPIN ??
Care a reusit sa puna mana pe o bucata consistenta de teren linga legatura autostrazii cu Centura Oradea , unde a dezvoltat pe fonduri euroipene o mare logistica si depozit plus parcare ?
Totul cu binecuvantarea autoritatilor locale !!