Procurorii DIICOT spun că grupul infracţional organizat, iniţiat şi constituit în scopul comiterii de infracţiuni de trafic de migranţi, a îndrumat, transportat, transferat şi adăpostit mai multe persoane cetățeni străini, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obține foloase patrimoniale.
Grup infracțional
Practic, supecții erau sprijiniți de către lucrători de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria a autovehiculelor/tir-urilor (în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen).
Probatoriul mai arată că lucrătorii de poliție au acceptat din partea liderilor grupului infracţional organizat promisiunea primirii unor sume de bani/primirea unor sume de bani, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu.
„În cauză există suspiciuni cu privire la faptul că liderii grupului infracţional organizat au promis şi dat sume de bani lucrătorilor de poliţie din cadrul cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu, în scopul de a nu fi controlate mijloacele de transport (controlate de către liderii grupului infracţional organizat şi în interiorul cărora se află persoane – cetăţeni străini – care doresc să ajungă ilegal în spaţiul Schengen) ce se prezintă în punctul de frontieră astfel încât să fie permisă trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către Ungaria”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.
În urma perchezițiilor procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor: TIMIȘ ISTRATE, BURFETE CRISTIAN, ȘTEFANACHE ROBERT IULIAN, MIHALI CRISTIAN, ȘEREZAN VASILE, MIHALI ILIE DANIEL, GREC ȘTEFAN, ȘTEȚCO IULIAN DUMITRU şi GREC PETREA, pentru savarsirea infractiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranți.
„În perioada 19-21.04.2017, membrii grupului infracţional organizat au transportat, transferat şi adăpostit pe raza judeţelor Timiş şi Arad, un număr de cel puţin 111 persoane – cetăţeni străini (în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil), în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi în scopul de a obține foloase patrimoniale. În data de 21.04.2017, la punctul de frontieră Nădlac II, s-a prezentat conducătorul auto al unui ansamblu auto format din cap tractor şi remorcă care a prezentat documente de transport în vederea trecerii frontierei de stat a României pe ruta Ungaria – Austria. Cu ocazia controlului efectuat în interiorul tir-ului de către poliţia de frontieră, s-a identificat că marfa indicată în documentele de transport era inexistentă, însă în interiorul tir-ului se aflau un număr de 111 cetăţeni străini, adulţi şi minori (diverse naţionalităţi printre care irakieni, sirieni, afgani, indeni şi pakistanezi – în marea lor majoritate, intraţi anterior ilegal pe teritoriul României, cu solicitări de azil)”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
De asemenea, în perioada martie-iunie 2017 au fost comise 14 infracțiuni de trafic de migranți și 6 infracțiuni de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna martie 2017 până la sfârșitul lunii iunie 2017, cetăţeanul pakistanez AHMAD KHAN SAEED și inculpatul TIMIȘ ISTRATE, în calitate de lideri, au iniţiat şi constituit pe teritoriul României, împreună cu suspectul B. L. V., în calitate de membru executant, un grup infracţional organizat sprijinit pe teritoriul României de cel puțin 15 alte persoane (cetățeni români)”, declară procurorii.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au menționat că, până la această oră, conducerea inspectoratului nu a fost înștiințată despre faptul că vreun lucrător de poliție de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac să fi fost reținut în dosarul instrumentat de DIICOT – Structura Centrală.
Procurorii DIICOT mai precizează că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!