Sute de bijuterii din aur și argint și mii de produse de îmbrăcăminte și încălțăminte second hand, în valoare de 70.000 lei, au fost confiscate de polițiștii bihoreni de la locuința unui orădean bănuit de evaziune fiscală.
Luni, 17 septembrie, casa unui orădean de 30 de ani, bănuit de evaziune fiscală a fost percheziționată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice de la Poliția Bihor, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Bărbatul e suspectat că de anul trecut și până acum ar fi vândut articole de îmbrăcăminte, încălțăminte second hand și diverse accesorii din aur și argint, prin intermediul site-urilor de anunțuri de pe Internet, fără ca să le înregistreze și fără să declare veniturile astfel obținute, sustrăgându-se în acest mod de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, au transmis polițiștii.
Polițiștii bănuiesc că omul vindea ilegal acasă la el aceste produse, iar la percheziția domiciliară de luni, au găsit atât în apartament, cât și la subsolul acestuia, 5.710 articole de îmbracăminte și încălțăminte second hand și 419 accesorii din argint și aur, respectiv inele, lanțuri, ceasuri, etc., bunuri în valoare totală de circa 70.000 lei, care erau destinate comercializării prin intermediul unor site-uri de profil.
Toate produsele au fost indisponibilizate și ridicate pentru cercetări și pentru stabilirea prejudiciului total cauzat bugetului de stat.
Acum, polițiștii SICE continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ca să afle dacă bărbatul a mai comis și alte infracțiuni, dar și pentru ca să recupereze prejudiciul provocat statului român.
Citiți principiile noastre de moderare aici!