Cele mai impactate semne zodiacale în acest 1 Aprilie vor fi Fecioarele și Scorpionii. Iar între cele două am putea spune că Fecioara este mai afectată de Luna nouă. Și mai ales acei nativi născuți în acest semn sau cu ascendentul Fecioară, care nu au deschidere sufletească, emoțională sau după caz, care nu sunt cu deschidere spirituală.
[eadvert]
Ziua lui Venus, Vineri și Berbecul în vibrațiile lui cele mai deosebite, energia lui Marte, împreună pe teritoriul fiecărei zodii vor aduce unele schimbări pentru toți. Inclusiv vindecări miraculoase, reușite în dragoste sau mari eșecuri ale trecutului în buclă spre a fi vindecate!
Berbecul este unul dintre cei care dețin energiile punctelor cardinale și pilonii forței. El va ridica vibrația fiecărei zodii și în timp ce pe unii îi va scoate din probleme pe alții îi va activa un pic cam tare. Puterea individuală va fi accentuată în următoarele zile atât la nivel micro cât și la nivel macro. Atât ca indivizi cât și ca societate avem de vindecat o traumă, una privind focul, forța, puterea sau lipsa ei. Este momentul personalității, determinării și focusului. Este vremea noului și prospețimii, pe care, fiecare avem nevoie să le redescoperim; în noi și în exteriorul nostru.
Pentru a celebra luna nouă putem face cadouri la copii, putem cumpăra un bun pentru casă sau putem face fotografii sau tablouri de familie.
Berbec
Un foc haotic îți cere să te echilibrezi și să îți găsești drumul vindecării prin acest echilibru personal. Să poți ieși din dezorganizare, să îți menții focusul și să te validezi. Toate acestea sunt despre tine și rănile tale cele mai profunde, răni care sunt deja marcate pe karma ta și pe care le reînnoiești în buclă până ce vei conștientiza și le vei vindeca. Cum? Prin validare și foc ordonat. Esența ființei tale este una minunată, dar când ești în dezordine tu și focul tău, toate se pot strica, arde sau distruge, doar pentru că nu ai știut cum să îți depășești această limită și ești încă în haos. Profită de Luna nouă și fă un pas mare de la haos la zen interior.
Taur
Pentru tine această Lună nouă aduce o energie de regenerare interioară prin focus sau prin probleme de sănătate. Trebuie să te ocupi de tine la nivel profund. Trebuie să parcurgi drumul de la superficialitate la esență și să rescrii cu multă determinare programele în care ai stat confortabil dar nu și pozitiv. Acele programe care te-au ținut și pe tine în bucla unei traume de sacrificiu și a lipsei de stimă de sine în adevărata ta ființă. Cum poți face acest lucru? Prin NLP sau prin autosugestie pe termen mediu sau lung sau prin coerența de care știi să dai dovadă atât de des. Revelațiile acestei zile îți poate zdruncina puțin pilonii personali, dar dacă vei fi deschis la ieșirea din confort, atunci vei avea mari satisfacții și vindecări miraculoase.
Gemeni
Uneori viața te dezgustă, alteori ai senzația că multe sunt prea grele și acum trăiești una dintre cele mai dure perioade, sau dintre cele mai înșelătoare. Luna nouă este o bună prietenă pentru tine și te va ajuta să ieși din situații care te jenează. De asemenea ai și tu probabil bucla ta în care repeți aceeași traumă, de lipsă de curaj creativ sau lipsă de prieteni adevărați. Oricare ar fi limitările pe care le simți în aceste zile va trebui să înveți să simplifici unele lucruri care te vor ajuta să avansezi rapid și cu adevărat.
Rac
O Lună nouă nouă de lecții de personalitate care îți vor aduce aminte de menirea ta. Mai sensibil sau mai puternic, de acum trebuie să te lași încălzit de energia determinarii pe care trebuie să o treci prin filtrele tale emoționale. Trebuie să știi ce vrei să faci cu ceea ce simți și mai ales cum vei face pentru a vindeca rănile sufletului. Acele răni care nu au legătură cu prezentul ci doar sunt retrăite la prezent. Ai și tu o traumă, iar ea va fi chiar mentorul tău cel mai bun la acest moment. Vei înceta să mai fugi de problemele care te țineau pasiv și vei reuși să îți depășești limitele spre un nivel mai înalt al senzitivității tale.Pentru că dacă este ceva ce nu îți dă pace și nu te lasă să îți schimbi stilul de viață, serviciul, imaginea sau abordarea, dacă este ceva ce îți aduce trădarea sau neputința, atunci vei înțelege cu ocazia acestei luni noi că ai nevoie să te respecți și să crezi în tine așa cum vrei să fii respectat la rândul tău.
Leu
O perioadă grea pentru noblețea și dorințele tale. Nu este nici o perioadă de minimizare sau de modestie, dar nici una care să te înalțe în reușite sau în idealuri. Este vremea în care îți schimbi modelul de acțiune și obiectivele. Pentru câ energia ta nu are vibrația la care ești obișnuit să funcționezi și pentru că din exterior nu te încarci. Ai la moment un minus de energie vitală sau o stare de limitare pe care o trăiești periodic. Ceea ce luna nouă vrea să îți arate este nevoia ta de a învăța să îți dozezi energia sau să îți reutilizezi energiile prin alte metode decât cele convenționale. Mai precis trebuie să te pregătești să găsești resurse noi în forul tău interior. Cum prin a-ți aminti de entuziasm și de puterea pe care el ți-o oferă. Încrederea în viitor și entuziasmul reușitei, mai devreme sau mai târziu!
Fecioară
Un foc dinamic dar haotic îți răscolește și ție personalitatea și te pune la lecții. Ai probabil cele mai intense trăiri și experiențe la acest moment. Și este necesar să te aduni de pe unde te-ai împrăștiat, să te reconectezi cu tine și mai ales cu ființa ta la nivel de esență. Ai nevoie de noi perspective spirituale și de pași pe o altă energie. Această energie este mereu acolo, ca un izvor mereu existent, anume în esența ființei tale. Pentru a cunoaște drumul spre ea trebuie să ieși din gânduri și din mentalul acela încăpățânat în căutările lui, pentru a da acces intuiției, cunoașterii universale și spiritualității să îți arate calea. De multă determinare vei avea și tu nevoie. Dar toate acestea trebuie să le faci pentru a vindeca o traumă de pe generații din spate pe neam. O traumă care a împiedicat evoluția spirituală a alor tăi.
Balanță
De câțiva ani încoace spuneam că am intrat într-o nouă eră în care toate vor avea o altă ordine și alți stimuli, alți receptori etc. Pentru tine este o transformare de le exterior. Iar luna nouă, mereu, în Berbec, îți aduce alianțe noi. Dar și schimbări majore în relația ta de cuplu. Tu ai nevoie să înveți cum să te încălzești la foc, fără a te consuma. Fie el focul haotic sub formă de certuri în cuplu sau sub formă de nereușite, impulsivitate, agresivitate. Ai în vedere modele și arhetipuri noi care trebuiesc abordate în relațiile tale și în dragoste. Te-ai pus mereu pe o postură pasivă sau ai făcut pe plac altora, sau dimpotrivă te-ai respins și pe tine și pe ceilalți. Acum traumele acumulate în cuplu nu te lasă să mergi mai departe fără să le sesizezi sau să le vindeci. Ești provocat și încolțit pentru a reacționa. Nu trebuie să fugi ci trebuie să colaborezi. Nu trebuie să respingi ci trebuie să vezi de ce ai această experiență și ce ai de schimbat în tine. Vântul de toamnă își lasă din puteri în fața focului de primăvară, fie că învață prin revelație, fie prin suferință sau prin singurătate inutilă.
Scorpion
O lună nouă care te pune la treabă. Uneori ești revendicativ sau ”maniac” sau cine știe câte îndoieli te țin pe loc în starea de penumbră care te caracterizează. Dar nici tu nu ai scăpat de traume și de bucle pe care le repeți. Nu încă. Ideea acestui moment nu este să o iei de la zero și nici să distrugi totul pentru că nu mai știi ce să faci. Ideea este să repari ceea ce este stricat. Așa că acceptarea poate fi primul pas. Iar apoi va fi foarte frumos și adevărat când vei simți satisfacțiile unui lucru reparat cu mâinile, curajul și mintea ta. Ai avut de multe ori furiile și epuizarea care te-au descărcat de energii. Iar la moment ești în anul în care înveți din toate greșelile ultimilor 10-20 ani. Dacă încă nu ai învățat să repari, iată este prezentul tău care ți-o cere. În plus, vei vindeca multe în tine și vei repara la ființa toate, foarte multe bucăți pe care le-ai rupt cu fiecare trauma a trecutului.
Săgetător
Trăim cu toții arhetipuri în mod constant, repetitiv și cu multe drame, de fiecare dată aceleași. Iar în plus de ele tu ai darul exagerării. Acum este departe de a fi momentul să exagerezi. Prea mult foc într-o personalitate poate face pagube! Pentru o parte dintre nativi va fi setea de a demonstra carte îi agită până la panică poate. Pentru alții este o energie care îi face să riște totul. Depinde cât de mare este drama personală și moștenirile din familie la nivel de apreciere, laude sau recunoaștere a meritelor. Ai prieteni care umplu golul oarecum, însă trauma nu o poți vindeca decât tu. Dacă ai trăit abuzuri din partea unor persoane nesofisticate sau dacă ai arhetipul grăbitului fără motiv sau dacă ești prea agitat sau dacă te lupți de 2 ani cu niște situații care te epuizează, atunci luna nouă te va pune un moment în stand by și îți va cere să înveți să fii zen. Pare că e vremea să înveți yoga sau să dezvolți o pasiune creativă care te calmează din agitația ta și te vindecă de traume.
Capricorn
Luna nouă vine cu lecții de personalitate și pentru tine. Tu cel care dorești respectul și recunoașterea, iată este momentul să le oferi la rândul tău. Un arhetip ciclic trăiești și tu la aceste momente. Te-ai complicat prea mult sau ai trăit o lungă perioadă de criză astfel că ești mult prea agitat, la propriu: tensiunea sau migrenele pot fi semne clare în acest sens. De aceea, îți recomand să lași totul deoparte pentru a te dedica familiei, căminului tău. Orice muncă, orice lauri, orice rezolvări nu îți vor vindeca ceea ce cari în spate ca traume ale inimii. Mai ales că sunt foarte probabil pe neam, în spate de la străbunii tăi, pe repeat.
Știm că ești foarte priceput în a te juca de-a victima și agresorul când vine vorba de butoanele tale prea sensibile. Dar cum spuneam la început, respectul pretins este acum de arătat! Nu doar lucrurile în care tu crezi sau pentru care tu lupți au sens și nu doar valorile tale merită! Fii deschis către această încălzire afectivă, chiar dacă te simți prea vulnerabil. Mai bine să vindeci, decât să te simți mereu bolnav!
Vărsător
Pentru tine predispozițiile sunt adesea promovări de depășit și special luna nouă este momentul care îți place destul de mult. Sau este pe vibrația ta. Îți plac lucrurile unice și experiențele în viteză. Îți place să ai libertatea de a face focus pe ceea ce te face să vibrezi. Este drept că nu ai trăi așa zi de zi, însă această lună nouă îți deschide drumuri noi spre descoperiri și dezvoltare. Ai o mare sete de cunoaștere și ești extrem de dinamic. Un bust major de energie care ți se potrivește ca mănușa. Ești temerar, ești unic, ești cum vrei tu. Doar atenție că ceea ce trebuie să cauți și dinamica mecanismelor tale ce sens are de urmărit, nu este experiența în arhetip și nici aventurarea. Ci este vindecarea unor depresii sau înțelegerea unor probleme de concentrare sau de comunicare, expresie, gândire.
Pești
Și receptorii tăi sunt incinși de la luna nouă. Parcă vrei să intri într-o horă sau o bătută sau un dans inițiatic, la propriu sau la figurat. Este hora luxului, a banilor, a averii. Ești foarte determinat și cu atât mai mult focusat să aduci toate lucrurile frumoase după atâtea sacrificii. Pentru că dacă ne referim la tipare ai și unul de vindecat sau limite de depășit. O introspecție adevărată te poate ajuta să găsești calea către luxul dorit. Ideea este să lași sentimentul de prețuire să te invadeze și să îți pună celulele în mișcare, altfel poate fi doar un foc de paie sau o horă împiedicată pe note false. Iar dacă focul poate încălzi apa, atunci cei cu probleme de sănătate pot dobândi vindecări miraculoase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!