În județul Bihor 123.691 de pensionari vor primi, pe lângă creșterea punctului de pensie și ajutor financiar din partea statului. Peste 68 de mii de pensionari care au pensia sub 1.500 de lei vor primi 1.000 de lei ajutor, peste 28 de mii de pensionari cu pensia între 1.500 și 2.000 de lei vor primi 800 lei și aproximativ 27 de mii de persoane cu pensia cuprinsă între 2.000 și 3.000 lei vor primi câte 600 de lei, potrivit informațiilor transmise de Laurențiu Țenț, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Bihor.
[eadvert]
De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.
În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.
Coaliția de guvernare a ajuns, marți, la un consens în ceea ce privește majorarea punctului de pensie în 2023. Creșterea va fi de 12,5%, valoarea punctului de pensie ajungând la 1.748 de lei. Pe lângă această majorare a pensiilor, persoanele cu pensii mai mici de 3.000 de lei vor primi ajutoare în bani, iar cei cu pensii sub 2.000 de lei vor primi ajutoare de încălzire.
Coaliția de guvernare a decis ca punctul de pensie să crească de la 1 ianuarie 2023 cu 12,5%
Trimite articolul
XNu avem nevoie de mila unor politruci nevolnici si vremelnici,sa respecte legea avem nevoie,care spune ca se face indexare cu nivelul inflatiei,da ce vorbesc eu de respectarea legii in colonia romanica ? Cred ca am fumat cam multa canepa !
Dai un leu și iei trei
In realitate, pensiile pe contributivitate peste 2000 lei, nu sunt crescute ( majorate),. Acestea, pe lângă (dubla)impozitare, sunt doar indexate cu 70%din inflația publicată, respectiv cu 30 % din inflația reală recunoscută dar nepublicată). Astfel nivelul de trai al acestor contribuabili, tot scade, multi dintre ei fiind mult mai vulnerabili, mai afectați de creșterea uriașă a prețurilor, decât cei îmbuibați cu ajutoare din toate părțile (primării, guvern ( din banii noștrii),.ong) Legal,, constitutional, fara discriminare, trebuia să se indexeze toate pensiile pe contributivitate cu rata inflației (>16%), plus 50% din creșterea salariului mediu brut (valoarea efectivă nu procente), din anul precedent lui Ian 2023, adică din 2022.(LG. 263/2010, in vigoare).
Toate s-au scumpit: butelia, pâinea, uleiul, ouãle.
Sa vina Bolojan premier, sa inghete aceasta risipa de bani. Nici o marire de pensii, eventual taieri, asa cum a facut Basescu, banii trebuie directionati in poduri, centuri si sosele. Dezvoltarea trebuie sa accelereze. La ce le trebuie bani pensionarilor, sa se mute la tara daca nu au bani de oras. Sa lase loc celor ce vor dezvoltare. Doar eu drop vad asta???
Hai sa fim corecți, macar între noi ăștia de jos:
1. Noi, pensionarii pe contributivitate nu vrem decât banii care ni se cuvin corespunzător contribuției, cf. Legii, pensii care sunt garantate prin legea fundamentală (constitutia).
2. Băsescu nu a tăiat pensiile pe contributivitate, a tăiat salariile bugetarilor cu 25%, și a eliminat pensiile speciale, pe care le-a înființat din nou, ponta-psd.
3 Ar fi bine sa se construiască infrastructura, Ptr. Asta sunt fonduri de investiții, care pare-se că sunt convertite în ajutoare ptr. cei care nu au și/sau nu muncesc (din păcate din ce in ce mai multi)!