La sfârșitul anul 2020, numărul pensionarilor din județul Bihor, potrivit datelor furnizate de Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor la solicitarea Jurnal Bihorean, era de 137.590 de pensionari. Cu 146 mai puțini decât în trimestrul III 2020, când erau 137.736 de pensionari. Pe categorii, cea mai mare parte a pensionarilor era reprezentată de beneficiarii de pensie pentru limită de vârstă – 100.799 de pensionari, urmați de beneficiarii pensiei de invaliditate – 20.355 de pensionari, beneficiarii pensiei de urmaș – 13.874, beneficiari ai pensiei anticipate parțial – 2.099 și beneficiari ai pensiei anticipate – 463 de pensionari.
[eadvert]
Față de trimestrul precedent, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a crescut cu 845 de persoane, iar cel al beneficiarilor de pensie anticipată parțial a crescut cu 59. Numărul celorlalte categorii de pensionari s-a diminuat după cu urmează: al beneficiarilor de pensie anticipată cu patru, al pensionarilor beneficiari de pensie anticipată parțial cu cu 958 și al beneficiarilor pensiei de urmaș cu 88.
Cuantumul pensiilor
Pensia medie pentru limită de vârstă era la sfârșitul anului 2020 în județul Bihor de 1.746 de lei, pensia medie anticipată – 1.882 de lei, pensia medie anticipată parțial – 1.424 de lei, pensia medie de invaliditate – 853 de lei și pensia medie de urmaș – 899 de lei. Cel mai mare cuantum al unei pensii din județul Bihor era de 18.963 lei, pensie de asigurări sociale.
La nivel național
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în trimestrul IV 2020, la nivel național, numărul mediu de pensionari a fost de 5.123 mii persoane, în scădere cu 2 mii persoane faţă de trimestrul precedent. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.679 mii persoane, în creṣtere cu 4 mii persoane faṭă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii) a fost de 1.636 lei, în creṣtere cu 8,7% faṭă de trimestrul precedent.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.590 lei.
Comparativ cu trimestrul IV al anului precedent numărul mediu de pensionari a scăzut cu 17 mii persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 10 mii persoane. Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu același trimestru al anului precedent, cu 15,9% fiecare. Pensia medie lunară ṣi pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 8,7% ṣi respectiv cu 9,4%.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,4% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%. Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în judeṭele Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în judeṭul Botoṣani.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 848 de lei (1.262 lei în judeţul Botoṣani, 1.272 lei în judeṭul Giurgiu, 1.291 lei în judeṭul Vrancea faţă de 2.110 lei în judeṭul Hunedoara, 2.008 lei în Municipiul Bucureşti ṣi 1.883 lei în judeṭul Braṣov).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2020, a fost de 947,7 mii persoane, din care: – 797,2 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,0% din totalul pensionarilor din această categorie; – 146,0 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,6% din totalul acestora; – 4,5 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 2,5% din totalul acestei categorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!