Oferta pentru cursurile disponibile în unităţile de învăţământ este prezentată şi în aceste zile în cadrul activităţilor destinate săptămânii educaţiei nonformale „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
Astfel, persoanele interesate să urmeze o carieră de ofiţer de penitenciare pot participa la concursurile de admitere organizate de mai multe instituţii de formare a personalului din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare;
Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Bucureşti pentru ofiţerii specialişti din domeniul securităţii şi informaţiilor şi din domeniul psihologie – informaţii;
Institutul Medico – Militar, Bucureşti pentru ofiţerii medici de penitenciare cu specializările medicină generală, medicină dentară şi farmacie;
Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu – pentru ofiţerii specializaţi în domenii precum managementul economico-financiar şi administraţie publică;
Academia Tehnică Militară, Bucureşti – pentru ofiţerii de penitenciare specializaţi în domeniile calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, transmisiuni, construcţii şi fortificaţii;
Universitatea Națională de Apărare „Carol I” Bucureşti.
Agenţi de penitenciare
Şi tinerii care vor să devină agenţi de penitenciare pot opta pentru Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, Târgu Ocna, județul Bacău – instituţie de învăţământ proprie destinată pregătirii agenţilor din sectorul operativ,
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre ”Basarab I”, Piteşti – pentru agenţi cu specializările auto, tehnică de comunicaţii, operare şi mentenanţă echipamente informatice, construcţii şi bucătar. Reprezentanţii Penitenciarului Oradea spun că aceste insitituţii au avantaje: cazare gratuită, soldă lunară, garanţia unui loc de muncă stabil etc
Citiți principiile noastre de moderare aici!