Activitatea este organizată cu prilejul zilei lucrătorilor din penitenciarele din România, sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului, sărbătorită pe 29 iunie.
[eadvert]
Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Oradea, pe parcursul celor două zile ale acțiunii vor fi organizate tururi de vizitare separate, pentru grupuri de câte 20 de persoane. Miercuri, la ora 9:00, sunt invitați să cunoască activitățile din penitenciar jurnaliștii și partenerii instituționali, în timp ce membrii de familie ai personalului unității și reprezentanți ai societății civile vor vizita joi locurile reprezentative ale închisorii.
„Scopul derulării acestei activități este de a prezenta penitenciarul și activitățile derulate zilnic de către personalul instituției, activitățile și programele în care sunt implicate persoanele private de libertate în vederea pregătirii pentru reintegrarea în societate, dar și rolul pe care îl are instituția pe plan social”, a transmis comisarul Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.
Persoanele care doresc să viziteze penitenciarul se pot înscrie accesând link-ul: https://anp.gov.ro/penitenciarul-oradea/3-contact/programare-vizita-unitate/
Vizitatorii trebuie să se prezinte cu 15 minute înaintea orei la care începe turul, să aibă o ținută decentă și să dețină un act de identitate – sau certificatul de naștere, în cazul minorilor. Toate persoanele vor fi supuse controlului antiterorist și trebuie să predea la intrarea telefoanele mobile și eventuale obiecte ascuțite sau contondente pe care le dețin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!