Concursul a fost organizat de Asociația Județeană de Atletism Arad (președinte Constantin Miclea). Aruncătorii orădeni s-au aflat printre medaliații întrecerilor. Cristian Méhes s-a situat pe locul 1 la aruncarea ciocanului juniori I, cu 67,43 m, nou record personal. În aceeași probă, dar la juniori II, George Popescu a ocupat locul 2, cu 40,32 m. Veturian Raț a câștigat proba la juniori III, cu 41,66 m. Tot la juniori III, Cristian Popescu s-a clasat pe locul 2, cu 40,72 m. Participând tot la aruncarea ciocanului, dar la categoria de vârstă copile, Alexia Méhes a ocupat primul loc, cu 22,94 m.
„A fost un concurs util pentru noi, un bun prilej de verificare înainte de finalele Campionatului Național de aruncări lungi. Am avut prilejul să concurăm în condiții oficiale de concurs, cu cușcă de protecție și sector de aruncări. Din păcate, acasă nu avem această posibilitate. Cușca pe care o aveam a fost furată într-o noapte. Probabil că hoții s-au pregătit pentru așa ceva, pentru că nu e ușor de transportat o cușcă metalică lungă și înaltă de câțiva metri. O parte din componenții grupei noastre de aruncări, care domiciliază în comune limitrofe, nu se pot antrena în această perioadă de pandemie, făcând școala online. Ei locuiesc la internat în perioada de școală, iar acum stau acasă”, a explicat antrenorul Méhes Albert.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!