13 sălcii au fost luate în vizor de firma cu care are Primăria contract pentru doborârea şi toaletarea arborilor din Oradea. Munctorii s-au apucat de treabă de săptămâna viitoare dar ieri dimineaţă încă nu terminaseră.
„Am intervenit acolo în urma reclamaţiilor riveranilor, care spun că la fiecare furtună sau vânt mai puternic cad crengi sau bucăţi din trunchiuri”, ne-a informat Mircea Stejerean, şeful Serviciului Servicii Publice şi Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei.
Acesta spune că a dispus doborârea a trei sălcii, pe motiv că erau scorburoase şi bătrâne şi reprezentau un pericol pentru trecători, şi toaletarea a opt altor sălcii.
Stejerean spune că zona a revenit în atenţia Primăriei după ce, pe malul Crişului, au mai fost montate câteva măsute cu bănci de odihnă, lângă care urmează să fie amplasate şi coşuri de gunoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!