La conferinţa de presă de lansare a proiectului, directorul tehnic al ABA, Claudiu Oros, preciza că e importantă funcţionalitatea lucrării hidrotehnice, dar totodată şi aspectul de mediu: „Toţi arborii de talie mare pe care-i vedem acum, şi nu încurcă construcţia, se vor menţine, iar taluzele vor fi înierbate”. Ulterior, Administraţia Bazinală Ape Crişuri a dat-o la întors, transmiţând că vegetaţia pe acest tronson este prinsă în aluviuni şi are stabilitate, motiv pentru care se prăbuşeşte.
Un singur arbore din cei câteva zeci inventariaţi de ong-urile de mediu pe sectorul cuprins între Podul Sf. Ladislau şi pasarela cu stea.
Pentru lucrările de subzidire şi de realizare a grinzii de beton în trepte, proiectantul propunea realizarea unui „batardou” şi punerea la uscat a tronsonului. Termenul tehnic descrie, în fapt, un fel de baraj în albie, înalt de 3 metri şi lat de 3.50 m, la adăpostul căruia ar urma să se deruleze lucrările. Grinda din beton care se toarnă la baza zidului se fundează cu 50 cm sub cota talvegului. „Forma şi dimensiunile grinzii au fost stabilite astfel încât, pe coronamentul acesteia să poată fi amenajată o alee de promenadă, in continuarea celei executate pe tronsonul din amonte de podul Ferdinand. Pentru a realiza trecerea de pe aleea de promenadă amenajată la baza zidurilor şi aleea de promenadă de pe coronament, a fost prevazută a fi executată o rampă de acces pietonal, cu panta de 6% şi lungimea de 45 m”, informa ABA Crişuri la începerea lucrărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!