La nivelul municipalităţii se manifestă o preocupare tot mai evidentă pentru confortul rutierilor pe două roţi. În condiţiile traficului de pe arterele Oradiei, ce reprezintă un real pericol pentru bicicliştii care se încumetă să circule alături de şoferi, această preocupare e una salutară.
După proiectul deja câştigat, ce va lega Oradea de Ungaria printr-o bici-pistă, iată că o altă pistă de biciclete va fi realizată, legând Oradea de staţiunile turistice. Mai precis, se va amenaja o pistă destinată bicicletelor, între Podul Sovata, ce se află în curs de construcţie lângă Arena Antonio Alexe, şi Băile 1 Mai. Consilierii locali au votat ieri proiectul de hotărâre privind asigurarea contribuţiei proprii a municipiului Oradea pentru realizarea acestei piste. De asemenea, consilierii şi-au dat acordul pentru punerea la dispoziţia proiectului a unui teren de aproximativ 9.000 de metri pătraţi, din care 4.685 de metri pătraţi aparţin Administraţiei Bazinale Ape Crişuri. Totodată, în cadrul şedinţei de Consiliu Local s-a aprobat şi studiul de fezabilitate pentru realizarea acestei pistei de biciclete.
Pe malul Peţei
Traseul pistei destinate pasionaţilor de bicicletă ar fi următorul: Pod Sovata, strada Oneştilor, Calea Aradului şi apoi de-a lungul pârâului Peţa, până în apropiere de Selgros. Pista de pe teritoriul Oradiei ar urma să fie joncţionată lângă Selgros cu cea care va fi realizată pe raza comunei Sânmartin, şi care va merge până în Băile 1 Mai, de-a lungul Peţei. Primăria Sânmartin va participa, la rândul ei, în acest proiect.
„Valoarea proiectului este de 2.496.634 lei, inclusiv TVA”, ne-a declarat Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie. DMPFI este Direcţia care gestionează acest proiect. Din valoarea totală a proiectului, 10% reprezintă contribuţia municipalităţii, iar 90% reprezintă finanţarea ce ar trebui să vină de la Fondul pentru Mediu. Durata de execuţie este de 12 luni.
Conform celor transmise de Marcel Boloş, acest proiect ce va fi depus spre finanţare se va intersecta la Podul Sovata cu o altă pistă de biciclete, ce va lega localitatea maghiară Berretyoujfalu de Oradea.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!