Fostul prefect Gavriaă Ghilea a lansat ieri o cascadă de acuzaţii la adresa actualei Puteri USL. Ghilea şi-a început pledoaria făcând trimitere la cel mai recent raport al Comisiei Europene, considerat de pedelist a fi „cel mai dur după integrarea noastră în UE”. Pentru Ghilea, „ultimele derapaje ale Guvernului Ponta nu au făcut decât să zădărnicească efortul ultimilor ani de înscriere a României în parametrii negociaţi cu organismele europene”.
Alte motive
Gavrila Ghilea a apreciat că „puciul instituţional care aduce tot mai mult cu o lovitură de stat” va afacta populaţia pe termen lung şi nu a ezitat să exemplifice prin „deprecierea ireversibilă a cursului de schimb al leului, care anulează practic efortul de reîntregire a salariilor bugetarilor, dar şi despre suspendarea de către Bruxelles a finanţării unor programe în economie şi iminenţa altor încetări de plăţi, inclusiv în sectoarele agricole”.
Ghilea şi PDL consideră că cel mai mare inamic al României este instabilitatea politică, iar „cele trei luni de interimat care ar urma până la organizarea alegerilor prezidenţiale ar putea scoate România de pe harta Europei”.
Fostul prefect a alimentat, la rândul său, temerile PDL privind corectitudinea referendumului organizat duminică şi a făcut încă un apel la bihoreni să nu se prezinte duminică la vot.
Pedeliştii se pun în antiteză cu reprezentanţii celorlalte partide, din secţiile de votare. În BEJ şi în secţiile de votare există câte un reprezentant al PDL, PSD, PNL, PC, UDMR şi UNPR – adică partidele parlamentare. Considerând „raportul de forţe” ca fiind inegal, pedeliştii anunţă că sunt pregătiţi să acţioneze „prin toate mijloacele legale pentru prevenirea fraudării referendumului”. Oamenii PDL vor fi dotaţi inclusiv cu aparate foto, spune Ghilea, care anunţă că sunt decişi să facă şi plângeri penale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!