„Foc de artificii” este o acțiune a polițiștilor pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice și pentru a preveni victimizarea cetățenilor.
Raziile sunt executate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Ordine Publică în tot județul, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
Știu că unii încearcă
Din experienţa anilor anteriori, zic polițiștii, s-a dovedit că există cetăţeni care, contrar prevederilor legale, încearcă să achiziţioneze articole pirotehnice din categoriile celor interzise a fi folosite de către publicul larg, pentru a le utiliza în perioada sărbătorilor de iarnă. Dar utilizarea neautorizată poate cauza răniri sau incendii, motiv pentru cei ce vor fi prinși riscă nu doar amenzi, ci și închisoare de la trei luni la un an.
Poliţiștii bihoreni vă reamintesc că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
100 m distanță de clădiri peste 4 etaje
Polițiștii spun că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în mai multe situaţii. De pildă, folosirea lor e interzisă între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale. Nu e voie să fie folosite la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri.
Articolele pirotehnice nu pot fi folosite la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze, dar nici la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie.
Interzis a fi folosite e și în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre, dar și pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane. La fel, nu e voie cu pirotehnice la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Avize de la primării, pompieri etc
Potrivit legii, zic polițiștii, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective:
“Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Polițiștii atenționează cetăţenii să achiziţioneze obiectele pirotehnice permise de lege doar de la societăţi autorizate și avertizează că vânzarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!