Acesta trebuie încheiat până la finalul lunii, alternativa fiind returnarea banilor europeni contractaţi pe proiect, 2,9 milioane de euro. Aşa se face că luni, în vreme ce se mai lucra pe unele porţiuni, pe altele se făcea un soi de test cu apă. Rămâne de văzut dacă băltirile constate vor fi sau nu remediate în termen.
Restaurare în tavanul Pasajului
Pe porţiunea unde pavajul de piatră este aşternut, la ieşirea din Pasajul Vulturul Negru spre strada Vasile Alecsandri, Constructorul Sălard SRL a început lucrul la tavan şi pereţi. Se lucrează cu specialişti acolo unde s-au găsit decoraţiunile iniţiale ale pasajului şi cu meseriaşi, în rest.
.
Citiți principiile noastre de moderare aici!