Paula Pintiuţă locuieşte în Popeşti, acolo unde este elevă la Liceul Tehnologic nr.1, la clasa doamnei învăţătoare Mariana Puşcaş. Pe lângă aptitudinile şcolare, micuţa şi-a descoperit şi aptitudinile vocale, respectiv cele de interpret instrumentist la orga electronică. La început, Paula făcea singură, acasă, ore de canto- aşa cum îi place să povestească. În sensul că, fetiţa cânta acasă cât era ziulica de lungă. „ Apoi, la grădiniţă, doamna educatoare nu ştia cum să mă tempereze, deoarece atunci când aveam cântece de pregătit pentru serbare se auzea numai glasul meu. Când am ajuns la şcoală, doamna învăţătoare a remarcat de la primele ore de muzică faptul că am un timbru vocal mai special. M-a îndrumat să urmez ore de canto. Nu am putut chiar atunci, dar în momentul în care doamna profesoară de religie Monica Filip mi-a spus acelaşi lucru, am zis că nu mai e vreme de pierdut”, spune Paula.
«Paula, poţi mai mult!»
Aşa a a început fetiţa să lucreze cu profesoara şi interpreta Romina Nemeş Silaghi. „Cu doamna profesoară lucrez din iulie 2015, dar în acest interval de timp scurt au apărut şi rezultatele”, spune fetiţa cu mândrie. Paula Pintiuţă a participat la un concurs la Gherla, de unde s-a întors cu locul II şi la un concurs la Salonta, unde a obţinut premiul I. „Am reuşit să obţin aceste performanţe fiindcă doamna profesoară Romina Nemeş Silaghi mă ambţionează, mă motivează pentru a mă determina să-mi depăşesc limitele vocale, spunându-mi de fiecare dată: «Paula, poţi mai mult! ».
Eu sper ca toţi aceşti paşi pe care doamna profesoară îi face posibili să se întâmple în viaţa mea să mă ajute să o răsplătesc cu mai multe premii şi medalii de acum înainte. Atât pe dânsa, cât şi pe părinţii mei care mă susţin în tot ceea ce fac şi au grijă să nu-mi lipsească nimic. Sper că acest drum să mă ducă undeva departe! Multe mulţumiri doamnei profesoare de canto Romina Nemeş Silaghi pentru eforturile depuse, dar şi pentru implicare sufletească, totul pentru a face posibil ca visul meu să devină realitate”, spune Paula Pintiuţă. Paula Pintiuţă face parte din grupul vocal Poieniţele. Anul trecut, Paula a participat cu grupul vocal Poieniţele la peste 20 evenimente dedicate zilelor comunelor, la serbarea de Crăciun din Cetate, dar şi al evenimente private.
Citiți principiile noastre de moderare aici!