Ryanair va reveni la Oradea, cu zboruri spre patru destinații internaționale din trei țări Germania, Italia și Anglia. Zborurile vor fi operate începând din decembrie, câte două pe săptămână, cu aterizare în Londra Stansted, Milano Bergamo, Bologna și Dusseldorf Weeze și sunt subvenționate de oraș în cadrul schemei de ajutor de stat administrată de Aeroportul Oradea și finanțată de la bugetul orașului.
[eadvert]
De la Oradea se va zbura spre Londra-Stansted, în zilele de marți și sâmbătă, Dusseldorf Weeze respectiv, Milano Bergamo, în zilele de luni și vineri, și Bologna, în zilele de luni și joi.
Conform înțelegerii cu operatorul, plata subvenției de 800 mii euro s-ar face în două tranșe, una anul acesta și una în martie 2021.
Compania transmite că clienții pot acum să își rezerve zboruri până în octombrie, „zburând la cele mai cele mai mici tarife și în condițiile unui nou set de măsuri de protecție sanitară pe care Ryanair le-a pus în practică pentru protrecția pasagerilor a a echipajului”.
De asemenea, „pentru a sărbători lansarea progamelor Oradea Winter 2020 și Oradea Summer 2021, Ryanair a pus în vânzare bilete începând cu prețul de 14.99 pentru călătoriile efectuate până în ianuarie 2021. „Aceste locuri cu preț redus sunt valabile pentru achiziție până la miezul nopții de joi, 1octombrie doar pe Ryanair.com”, transmite compania.
Evaluarea
Municipalitatea a inițiat schema de ajutor de stat prin Mihai Jurca, directorul Agenției de Promovare a Turismului în Oradea și Regiune, cel care s-a ocupat de formalitățile acceptării de către Comisia Europeană a subvenției. Asta în condițiile în care, anterior pandemiei de Covid 19 CE interzicea orice formă de ajutor de stat pentru companiile aeriene, susținând competiția liberă pe piață.
„Începând cu data de 17 septembrie 2020, termenul final pentru depunerea documentațiilor pentru ajutorul de stat oferit companiilor aeriene în contextul crizei economice generată de pandemia COVID-19, comisia constituită a procedat la evaluarea documentațiilor depuse de către cele două companii care au aplicat: JUST-US AIR și RYANAIR. Compania Ryanair a fost declarată câștigătoare, beneficiind de un ajutor de stat de 800.000 euro. Compania a decis sa se reîntoarcă la Oradea pentru a opera mai multe destinații”, a transmis, marți, Claudia Baran, directorul general interimar al R.A. Aeroport Oradea.
Bugetul maxim al măsurii a fost limitat la 800 mii euro. Factorii de evaluare în determinarea ofertelor câștigătoare au fost numărul de destinații propuse să fie operate pe o perioadă minimă de un an, numărul de zboruri pe săptămână și numărul estimat de pasageri generat în acel an.
Cu promovare la destinație
Adiacent subvenției, municipalitatea va aloca buget prin APTOR și pentru promovarea la destinație a zborurilor. 288.000 euro, adică 1,42 milioane lei vor intra în bugetul APTOR cu ocazia unei proxime ședințe de Consiliu local. Promovarea zborurilor la destinație nu face parte din schema de ajutor de stat, Jurca apreciază că, pentru a crește interesul clienților pentru ofertă și după ce expiră schema de ajutor, e nevoie ca zborurile să fie promovate pe fiecare dintre destinații.
Trimite articolul
XAsa da!
Spetam sa se tina de cuvant ca altfel incepem.sa regretam alegerea
-
Si inca o data fraierii mor de ciuda
-
Nu înţeleg ce câștigă orașul pentru acești bani daţi.
-
-
Nu e ciudat ca doar dupa 2 zile dupa alegeri a scos bolovan contractul asta ca din palarie ? Probabil pana acum tot l-a amanat nu cumva prostimea sa creada ca s-a rezolvat cu zborurile inca in perioada fostei conduceri a CJ. Mare smecher omul 🙂
-
Bine zis ai perfecta dreptate fix la asta m am gandit si eu. Cum naiba asa dintr o dată so putut zborurile. Fraierii o musca si il ridică în slăvi
-
Pai normal ca se negociaza de mult, stie toata lumea. Dar nu crezi ca Pastor o facut asta? Sau Mang? Tot Bolojan, normal.
-
Pai normal ca se negociaza d eluni de zile si ei stiau de mult. Nui logic? Da care ii problema ? Ca nu inteleg? Important e ca s-a rezolvat
-
Problema e ca platim 1 milion de euro la Ryanair ca sa zboare capsunarii ieftin de la Oradea in timp ce noi suntem rupti cu taxele si impozitele,gigacalorie,parcari etc.In rest nu e nicio problema totul e frumos.
-
-
-
-
Gunoaiele astea o sa opreasca zborurile a doua zi dupa ce vor incasa ultima transa.
asta inseamna sa fii Bolojan
-
„Municipalitatea a inițiat schema de ajutor de stat prin Mihai Jurca, directorul Agenției de Promovare a Turismului în Oradea și Regiune, cel care s-a ocupat de formalitățile acceptării de către Comisia Europeană a subvenției.”
-
deja au incveput lucrurile sa se miste?
-
Deja au inceput banii sa se miste. Din bugetul orasului spre o firma privata, Ryanair. Asta ati vrut asta aveti. De recuperat o sa ii recuperati de la oradeni, prin taxe. Dezvoltare!
-
Incredibil!!!! Acum e bai ca s-a deblocat situatia lasata mostenire de psd+udmr si ca o sa avem zboruri! Asta poate vrea sa ne dezvoltam mergand calare pe cal! Chiar nu au nicio limita postacii astia!?!
-
lol ne dezvoltam ne dezvoltam de nu ne vedem. Dezvoltarea devoltatilor dezvoltati. Seamana tot mai mult repetarea asta a cuvantului dezvoltare cu limbajul de lemn din comunism: plan cincinal, spre culmile dezvoltarii!
-
LOL, ai o obsesie cu cuvantul asta?! Ti se declanseaza criza la auzirea/citirea lui? Mai cere o pastila, ca poate trece!
-
-
problema-i sa ramana si in anii urmatori cursele
-
Drop, de acord! Insa este bine ca se incepe cu ceva! Ma tem si eu ca, suprapunandu-se cu perioada asta cu restrictii de circulatie nu va fi viabil si sustenabil! Dar sa fim optimisti si multumiti!
-
Rămân dacă există cerere. Așa funcționează o piață normală…dacă sunt 6 cireșari pe fiecare cursă, se incheie șandramaua
-
-
Ba ești prost,este ajutor de la UE,sa mi bag pula ,dute in Teleorman si linge oalele mucegăite lăsate de dragnica.Prostu pulii!!!
-
Tu chiar crezi? Ajutor de la UE pt o firma privata? Malev a falimentat ca au interzis ca statul sa-i ofere ajutor financiar pentru a iesi din impas.
-
-
-
-
Da…, nici nu a preluat mandatul la CJ si deja Ryanair il astepta la usa.
Houu mă proștilor,!
Voi nu vedeți că din banii noștrii de impozite se salvează de la faliment compania Ryanair ?
800.000 euro le dăm la Ryanair.
Statul ne vrea binele?
-
Atat stiti sa faceti: sa strigati “huo” catre cei care fac ceva!
-
Orădean,
Am zis “HOU” nu “HUO”
Tu nu înțelegi cuvântul “HOU”, pentru că se pare că nu ești din Ardeal “Orădeanul” iar te-ai dat de gol. 😁😁😁😁😁😁😁-
Daca tot ai vrut sa folosesti “hou”, pe bihoreana ar fi fost corect “hoou”, nu “houu”. Da’ rade ciob de oala sparta!
-
Ce prostalau ești, vai de capu tău vinitura..
-
Xyorigina meru cand apari tu se imput comentariile
-
-
-
cred ca “fac ceva” trebuia scris “fuck ceva”. In cazul asta, ceva reprezinta bani din bugetul orasului dati unei firme private. Noroc ca e pandemie si vor fi sute, mii de zburatori pe fiecare cursa.
-
Pentru voi, haterii si trolii psd, doar asa are sens! Este de neconceput sa nu comentati negativ orice lucru bun facut de Bolojan si PNL. Daca nu aveti argumente, aveti in schimb pregatite galeti nenumarate de laturi si acuze fara sens!
-
Doar ca pt tine si ce face bolo la wc e delicios !
-
n-am absolut nimic in comun cu imbecilii aia de la psd (sau usr). Vedem cat sta ryanair, si cand va pleca (iar) va veni vremea sa justificam cei 800k euroi cheltuiti! Va fi distractiv! Evident glumesc, nu va da nimeni socoteala pentru banii aia, oricum sunt ai fraierilor. Imi place limbajul de lemn folosit cu repetitie: “lucru bun” si”dezvoltare”. Seamana tot mai mult cu ce era in comunism. Atunci tot repetau lozinci “culmile inalte ale socialismului” si “imperialism”! PS: “hater” si “trol” nici acum nu exista in limba romana. Nici macar in versiunea asta urata ca naiba de grai bihorean, unde vad ca se tot foloseste cuvantul vinitura (groaznic de urat). Dezvoltare tovarasi! Lucruri bune! uraaa!
-
penelian, hai mai termina cu dexul. iti pasa si tie de gramatica si limba romana doar cand nu ai alte argumente. uita-te la tine in formulare si in felul in care scrii si-o sa vezi cat de ciob esti. rade ciob de oala sparta. te oftici tu pe multumirea altora, dar constant, de parca ai avea de castigat. stima de sine poate.
-
N-ai nimic cu nimeni tu, dar atunci de ce mai postezi balariile astea? Pica drobu, ori nu pica? De ce-i alba, cand ar putea fi neagra? Daca si cu parca… Te mai dai si mare gramatic, zici ca te-a pus careva gestionarul dex-ului! Vai de viata ta cea trista! Sunteti patologici cate unii!
-
-
-
de ce nu iti gasesti un nickname mai apropiat de adevar , de ex. taranul sau vinitura ?
-
-
>Bine spus, cu 800.000 se puteau construi apartamente pentru 30 familii tinere. Ryanair si-au redus activitatea in toata Europa inainte de criza coronavirusului pe motiv de faliment. Acum cu ce tupeu sa vii sa ceri subventii? Subventii trebuiau sa ceara cei care au avut activitate si au suferit pierderi nu clientela PNL.
-
prietene Escu, oare cand terminam odata cu ce se putea face mai bine cu anumite sume de bani? tu de ce stai si comentezi pe bihon cand in acelasi timp puteai ajuta un bolnav de cancer? puteai ajuta 30 de bolnavi de cancer in tot timpu asta de cand comentezi pe bihon. puteai la fel de bine sa salvezi unpic planeta cu un nume si mai scurt, doar E in loc de Escu. dar n-ai facut-o. intelegi ca aceste curse de avion nu sunt in locul apartamentelor ci completeaza stilul de viata oradean? apartamente avem, avioane lipsesc!
-
-
Foarte bine, abia astept sa imi cumpar bilet. O sa se mai bage bani, din cauza lui Pastor care a distrus aeroportul sa isi ajute tovarasii din Debrecen. Interesant cum asta nu ii deranjeaza pe postaci, postaci care de regula sunt mega nationalisti
-
ce s-a distrus prostovane ? in mandatul lui Pasztor chiar au construit al 2-lea terminal si au prelungit pista. ce voiai sa cumpere si avioane sau sa momeasca cu bani companii aeriene cum face bolo ?
-
Ar fi o stire sa semneze pentru 5 ani. Sa vedem ce anunta peste un an, cu revenirea turismului global.
Pământ pe UDMR și PSD!
-
jawohl mein fuhrer !
RYANAIR va zbura pane ce se vor termina cei 800000 de euro
-
Fii sigur că da 100% asa va fi
hai sa vedem: 800k subventie si bilete de 15 euro.
Cand se termina subventia, oradenii isi vor permite sa plateasca pretul real? (+150 euro)
-
nu cred ca taoate zborurile sunt la 15e. doar cateva locuri in fiecare zbor, daca iei din timp prinzi ieftin. cand e plin aviuonul inseamna ca multi au platit pretul intreg.
-
Cei care vor sa calatoreasca sigur isi permit.
Este foarte intersant cand zborurile in europa sau redus la jumatate, ryanair revine la Oradea . Poate mai importam ceva virus din Italia si Anglia ca nu ne ajunge cel turcesc si romanesc din Constanta.
-
Ce prostalau ești, vai de capu tău vinitura..
-
nu stiu ce ai cu toata lumea
-
-
Pentru Covidu Galben :
Ce e COVD-ul?
E virus sau e isterie?
E boală fizică sau psihică? E boala noastră sau a lor, a celor care, prin mișcări dubioase, nu fac altceva decât să manipuleze în vedera impunerii unor măsuri dubioase? Măsuri pe care turma a ajuns să le ceară.-
Respect 🙌
-
Pentru Raceala 19. Bei un ceai cu paracetamol sau o palinca si te tratez in sapte zile te vindeci, daca nu te tratez iti trebuie o saptamana sa-ti treaca raceala. Covid=ciuma = cleptomanie(hotie) indiferent de culoare este caracteristic zonei mostenit in gene si netratabil. Sa nu uitam ca ryanair(blue) a mai lasat odata oradeni pe pamant ca sa se trezeasca. P.S. Pentru postaci de serviciu aceasi urari de bine la patrat!
-
🤣
-
👍
Putea fi si Egipt
Pt. Raceala 19 . Isterie = euforie votanti PNL care vor sa creada ca se va schimba ceva spre bine. Isteria se trateaza cu doi trei palmi sau un pahar cu apa rece in fata, in unele cazuiri este folositor si bonavii se vindeca, dar muti raman cu boala si intra in rindul covidistilor si ciumetilor. Cei cu musca pe caciula si pentru FRAIERU SANDU aceasi urari de bine!
-
Palme gramatical corect. Nu palmi. Looser
-
Plus 2 sau doua
-
Plus 2 sau doua
-
covidul galben, tare ma tem ca musca-i pe caciula ta
Până unde vă duce imbecilitatea,prostia,neghiobia etc?
Hai să vedem cât rezistă cea mai neserioasă companie de zboruri in fata Wizz-ului?
Nici n-au venit avioanele pe aeroport si va agitați ca sifonul.
-
Wizz Air are contract cu Debrecen, exclus sa opereze pe un aeroport concurent sub 100km! Motiv pt.care opereaza Timisoara-Karlsruhe (Baden). Poate ca ai dreptate Wizz mi-a rambusat banii pt. zbor anulat intr-o luna, Ryanair in 3…!
-
Wizz Air a primit finanțare europeană, și timp de 10 ani un aeroport aflat pe o raza de 80km nu mai poate primi aceiași finanțare. Timpul aproape că expiră și BOLOJAN e la CÂRMA. IN câțiva ani debrecen va fi un mic copil
-
PSD-ei și UDMR-isti lui pasztor cam muriți de ciuda pe aici acuma ca a revenit Ryanair pe aeroportul Oradea , normal ca a revenit ca atuncea era in interesul lui pasztor sa nu facă concurenta fraților dinDebrecen , dar acea epoca sa terminat ., Respect pentru Bolojan și lui Birta pentru ca datorită lor arată Oradea cum arată in ziua de azi urmează județul Bihor sa se ridice mai sus ., iar celor care nu le place ce au făcut sau cum arată Oradea , puteți sa va mutați in VASLUI ca ii traiul mai bun
-
-
Fly Emirates.
Cine a fost ăla care a zis ca nu avem bani de aruncati in vânt ???
nu mi se pare corect sa se plateasca bilete de avion din banii contribuabililor, zborul cu avionul nu ar trebui sa fie un ajutor social; cei care vor sa zboare, sa plateasca cat face!
Miscare populista pentru fraieri … ca-s destui in Oradea. Istoria se repeta. Dupa ce data trecuta compania s-a retras din Oradea dupa ce Statul nu a mai subventionat zborurile, acum o luam de la capat … Ca dupa un an, maxim 2 iar sa plece … Ce e asa de neinteles oameni buni ? Totul este pur economic … daca Oradea si imprejurimile nu au puterea financiara sa sustina cu zboruri aeroportul si companiile de zbor, mascarada asta cu subventia de la stat se va repeta la nesfarsit … Prosti, da’ multi sunteti cei care nu intelegeti cum functioneaza economia sanatoasa. Important este ca mai dam 800.000 EUR la o companie straina. Bravo!
-
Aşa se vor întâmpla cu toate cele 80 de miliarde cu care se laudă Iohannis că i-a obţinut de la europeni. Timp de 10 ani, suma aia a fost dată doar pentru a ni se lua. Circulaţia banilor în natură.
Mă gândesc că în Oradea, toţi sunt zburători cu Ryanair, prin intermediul tributului dat acestei companii. Într-adevăr: din Bihor nu se zboară mult din cauza binecunoscută: salariile foarte mici ! Însă, necunoscătorii se bucură că…Ryanair va zbura iar de aici, până când va face figuri şi va cere şi mai mult…tribut, din taxe şi mai mari.
Sunt câţiva fericiţi că, 800 000 de euro din taxele “bogaţilor” orădeni, vor fi daţi…”săracilor” de la Ryanair ! Decât nimic…:)
in Oradea le pica tencuiala in cap la copii in scoli si noi sponsorizam RyanAir cu aproape 1 milion de euro . bravo pnl , asta da , pt ciolan orice !
-
ce dramatica tastatura ai cetatene. cand vrei sa-ti cumperi alt telefon mobi, nu ti-l cumpara, da banii aia copiilor flamanzi. sau taci din gura.
-
uite ca n-am eu chef ca din taxele pe care le platesc sa se subventioneze naveta ta de dute vino la cules de capsuni !
-
pai spune ce te doare nu fabula pe langa subiect. cursele n-ajuta doar capsunarilor, ajuta mai mult decat vrei tu sa accepti comunitatii noastre si a starii de spirit daca vrei.
-
m…da , comunitate din care cca 1% isi permit sa mearga intr-un concediu cu avionul. ai dreptate ajuta toata comunitatea cu subventia asta …
-
-
-