Surse care ţin la anonimatul lor ne-au informat că între acestea figurează o propunere a sculptorului Dumitru Paina, cel care a realizat statuia Reginei Maria din Piaţa Ferdinand, două lucrări ale unor artişti din capitală şi una a sibianului Adrian Popescu, sosită cu oarecare întârziere dar acceptată în competiţie.
Primăria pune la bătaie 4.500 de euro, fond de premiere pentru primele trei locuri.
Concursul se desfăşoară într-o singură etapă iar premiile sunt: 2000 euro pentru locul I, 1500 pentru locul II şi 1000 euro pentru locul III. Comisia jurizează „prezentarea narativ-descriptivă a idee şi motivaţia alegerii”, încadrarea în spaţiul urbanistic propus, prezentarea devizului care să conţină dreptul de autor şi costurile de realizare, macheta statuii la dimensiunea de 1,20 m, în bronz şi portretul 1/1, în gips. După depunerea lucrărilor şi a dosarelor, rezultatele vor fi anunţate în 7 octombrie iar termenul de realizare a statuii şi a soclului este 30 aprilie 2015, cu inaugurarea în 24 mai, anul viitor.
Comisia care judecă lucrările este formată din şapte membri, dintre care trei sunt liberali – primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Mircea Mălan şi arhitectul şef, Adriana Lipoveanu şi unul e în PDL, partid ce se contopeşte cu PNL – arhitectul Cristian Puşcaş, în calitate de reprezentant al Consiliului local. Cu această majoritate asigurată, rolul experţilor devine doar consultativ – în comisie va mai fi numit un membru al Ordinului Arhitecţilor, organizaţie de breaslă condusă de liberalul Cosmin Falub, unul din partea Uniunii Artiştilor Plastici din România şi un critic/istoric de artă.
Cu această structură a juriului, primarul Bolojan se asigură că nu se va repeta situaţia concursului de idei pentru realizarea statuii Reginei Maria. La vremea respectivă juriul a propus o lucrare a scultorului Ioan Mihele dar Primăria a ales să pună în operă lucrarea celui de pe locul II, Dumitru Paina, preferata primarului Bolojan. Oraşul a trebuit să plătească despăgubiri celui de pe primul loc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!