Conform portalului instanțelor este vorba despre trei bărbați – Al Mahmoud Yasser Omar Augustin, Al Mahmoud Yasser Armin Andrei și Erwin Darius Gaceu – și o femeie, Otilia Pop. Primii trei au fost reținuți în urma unor percheziții desfășurate pe 28 august, după care au fost trimiși în arest la domiciliu de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor.
Procurorii i-au acuzat pe inculpați că, în februarie 2024, ar fi pus la punct o grupare care avea ca scop obținerea de bani din traficul de migranți. „Sub îndrumarea liderului, (inculpații – n. red.) ar fi racolat persoane de origine afro-asiatică pe care le-ar fi adăpostit, transportat și transferat, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României în Ungaria, cu destinație finală Italia”, se arăta într-un comunicat al anchetatorilor, dat la finalul lunii august.
În timpul anchetei, procurorii au interceptat două transporturi care ar fi fost organizate de membrii grupării, „împrejurări în care s-a constatat că persoana care ar fi condus autovehiculele pe drumurile publice nu poseda permis de conducere”.
O altă persoană suspectată de implicare în această grupare a fost acuzată și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pentru că la percheziția făcută în locuința acesteia au fost descoperite o armă neletală și muniția aferentă, deținute fără autorizație.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bihor, unde urmează să intre mai întâi în procedura de cameră preliminară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!