Numărul persoanelor internate marți după-amiază la Curteanu a fost de 367, cu șapte mai mult decât în ziua precedentă. Dintre cei 367 oameni internați la Curteanu, 24 se aflau marți după-amiază la secția de Anestezie Terapie Intensivă.
Amenzi tot mai mari
De luni și până marți, echipe mixte de polițiști și jandarmi au controlat 1202 de persoane carantinate și 1791 de persoane izolate la domiciliu. Tot echipele mixte verificat în acest răstimp 179 societăți comerciale și 90 mijloace de transport în comun. Controalele s-au soldat cu 89 de sancțiuni contravenționale, dintre care 59 cu avertisment scris și 30 cu amenzi în valoare de 15.250 de lei, pentru nerespectarea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 237 polițiști și 46 de jandarmi (din aceștia, 17 jandarmi au fost în patrule mixte și au dat, separat, 18 sancțiuni contravenționale dintre care 10 avertismente scrise și opt cu amenzi în valoare de 5.750 lei).
[eadvert]
10 pompieri au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Curteanu Oradea.
RECORD de cazuri noi: 249 în Bihor, 7.733 în România. 120 de decese și aproape 1.000 pacienți la ATI
Trimite articolul
XCe spun acum postacii idioti care critica tot timpul masurile anticovid19, cand mor tot mai multi oameni si creste alaarmant numarul infectatilor cu covid19, pacat ca mor oameni nevinovati, cu zile din cauza unor idioti si tembeli care nu respecta masurile de prevenire si ii infecteaza pe cei cu comorbiditati carora infectarea le e fatala. cei care nu respecta masurile trebuie izolati fortat.
-
Mai dobitocule care ești unde sunt morții ăștia??? Sunt numere care le înghiți tu și prostii ca tine!! Bine ca au mii de jandarmi care amendează un popor Și așa sărăcit dar ca sa asigure suport medical nu! Cu amenzi se vindeca nevinovații aia de care vorbești tu!! Idiotule care ești!!