Simona, o tânără mămică de 29 de ani, își ducea, vineri, de mânuță fetița la grădiniță, așa cum făcea în fiecare zi. Din păcate, ziua de vineri, 10 mai, a fost ultima zi în care Andreea, copila de șase ani, a simțit mâinile calde ale mamei sale. Pentru că un camion a smuls-o de lângă ea.
Se pare că șoferul camionului a adormit la volan sau era conectat pe facebook, după cum cred martorii, și într-o secundă a spulberat-o pe femeie la 7 metri pe carosabil.
Tânăra a suferit multiple traumatisme incompatibile cu viața, motiv pentru care familia a decis să-i doneze organele. „Inițial nu am fost de acord, dar am auzit că fac un bine, iar ea va trăi prin alții. Sufletul ei va fi viu”, a spus soțul femeii.
[related-post post_id=”2250617″]
Un șoc pe viață
Copila nu a fost rănită, dar a fost internată în spital în stare de șoc. În stare de șoc sunt și ceilalți copii ai familiei, căci în urma femeii de 29 de ani din Ciumeghiu au rămas orfani 4 copii – 3 fetițe de 6, 10 și 13 ani și un băiat de 8 ani. Aceștia au nevoie de ajutorul comunității pentru a putea trece peste tragica încercare.
Imediat după ce a văzut scena, fetița a dat fuga la bunica ei, pentru a-i da vestea că mama ei a fost accidentată.
„Mi-a spus: «Tati, numai am văzut-o pe mami că a sărit, așa, în sus». Și am întrebat-o, tu unde ai fost, și a răspuns: «Nu știu, am fost acolo, prin canal, prin apă. A ținut-o de mână, iar la izbitura aceea a lăsat-o de mână sau a aruncat-o să nu o prindă și pe ea, nu știu. A fost extrem de speriată. Efectiv nu a mai putut vorbi. Toți copiii au plâns, dar ce să facă?! Nu se mai poate face nimic”, a spus bărbatul.
Deocamdată, tatăl nu are un cont deschis în bancă în care oamenii să poată face donații, însă cel mai probabil după înmormântare își va crea unul.
Ca o ironie a sorții, în urmă cu câțiva ani, tatăl femeii a sfârşit tot într-un accident rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!