Cererile şi actele justificative se vor trimite în perioada 1 – 16 noiembrie pe adresa Asociaţia Pro Bambini Oradea, Oficiul Poştal Oradea 9, Căsuţa Poştală 84, Oradea, Bihor. Proiectul este popularizat luna aceasta în şcoli, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Beneficiarii vor fi selectaţi în perioada 19 – 30 noiembrie iar numele lor vor fi postate pe site-ul www.probambini.org până pe 3 decembrie. Detalii despre dosar şi condiţii se pot găsi pe acelaşi site.
Potrivit vicepreşedintelui Pro Bambini, Ioan Şereşe, nu pot constitui criterii de acordare a burselor: vârsta, sexul, religia, rasa, apartenenţa politică a familiei elevilor, apartenenţa la organizaţii legal constituite ori cu activitate conform legislaţiei române, instituţia de învăţământ la care învaţă elevul, studiile efectuate în străinătate, precum şi accesul la burse obţinute din alte surse.
Factbox: Condiţii pentru bursieri
a) Media generală de minim 8 şi media la purtare 10 în anul şcolar 2011/2012;
b) Să nu fi repetat un an şcolar;
c) Cei care întrerup studiile sau pleacă din ţară nu vor mai primi bursa;
d) Bursele se vor acorda liceenilor cu rezultate (extra)şcolare foarte bune dar care provin din familii cu resurse financiare modeste;
e) Bursele se atribuie în ordinea descrescătoare a mediilor generale, a rezultatelor la olimpiade şi concursuri obţinute în anul precedent solicitării bursei, precum şi în funcţie de situaţia materială a elevilor.
f) Bursa neacordată rămâne în asociaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!