Cei doi i-ar fi dat beneficiarului proiectului documente false, iar acesta, fără să știe că actele nu sunt corecte, le-a depus pentru a obține fonduri nerambursabile de peste 830.000 de lei.
[eadvert]
Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, cei doi oameni de afaceri vizați de dosarul de corupție sunt Teodor Leontin Fluieraș și Valentin Micoriciu. Ei sunt acuzați de participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul trimis Tribunalului Bihor, procurorii anticorupție susțin că faptele celor doi administratori de firmă au fost comise în cursul anului 2014 și au legătură cu implementarea unui proiect referitor la amenajarea unei zone recreaționale în Băile 1 Mai.
„Cei doi inculpați ar fi pus la dispoziția administratorului de drept al societății comerciale, beneficiară a proiectului, mai multe documente false (facturi, raport încercare etc.) pe care, ulterior, acesta din urmă, fără vinovăție, le-ar fi depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în vederea obținerii sumei de 831.843 lei, reprezentând fonduri nerambursabile”, au detaliat anchetatorii.
Drept urmare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în acest dosar. Procurorii au dispus măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului și le-au propus judecătorilor să le mențină. Urmează ca dosarul să intre în procedură de cameră preliminară, când va fi analizată legalitatea rechizitoriului.
Potrivit Legii 78/2000, infracțiunile de care sunt acuzați cei doi administratori de firmă sunt pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Trimite articolul
XE 15:10 și nu poți cumpăra online.