În martie 2013, procurorii DIICOT Oradea au trimis în judecată, tot sub acuzaţia de evaziune fiscală, o grupare coordonată de Valentin şi Niculai Stănescu, ambii din Strehaia.
Astfel, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Valentin Stănescu (32 ani) că, în 2010 şi 2011, împreună cu alte 26 de persoane, ar fi iniţiat şi pus în funcţiune un circuit financiar şi comercial fictiv prin care, în schimbul unui comision cuprins între 5 şi 12%, emitea facturi care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale.
Potrivit DIICOT, operaţiunile erau, de fapt, paravan pentru sume de bani delapidate de administratorii unor societăţi comerciale din judeţele Bihor, Sălaj şi Timiş.
Doar prin intermediul unei singure societăţi din Bihor, administrată de orădeanul Florin Daniel Paşca, anchetatorii au arătat că s-ar fi realizat transferuri bancare sau operaţiuni financiare în sumă de 2,88 milioane de lei de la 11 firme finanţatoare (dintre care nouă din Bihor şi câte una din Sălaj şi Timiş), prejudiciind astfel bugetul de stat cu peste 320.000 euro, reprezentând impozitul pe profit şi TVA.
Prejudiciu de 7 milioane
Totodată, prin intermediul altor trei firme din Strehaia s-au realizat transferuri bancare în sumă de 7,3 milioane de lei, iar prin evaziune fiscală s-a creat un prejudiciu total de 7 milioane de lei (peste 1.500.000 euro).
Pentru diverse acuzaţii de complicitate au mai fost trimişi în judecată Camelia Viorica Patca din Derna, şi firma acesteia, Electro Metal Sistem srl Tărian, Cosmin Bogdan Şandor din Haieu, Robert Adrian Văsi din Balc, Lazăr Ioan Jurcă din Paleu şi, ca beneficiari ai unor facturi posibil fictive, şi orădenii Kinter Mihaly, Adrian Dumitru Miheş, Isabela Cristina Bene şi Bene Lorand Csaba.
Următorul termen al acestui dosar se va judeca, la Tribunalul Bihor, pe 21 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!