S-a estimat că Bugetul Consilidat al Statului ar fi fost prejudiciat cu 10.530 lei.
„Cei în cauză sunt suspectaţi că, în perioada septembrie 2010 – mai 2011, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, ar fi reţinut de la angajaţi sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii, contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj şi contribuţia pentru asigurări de sănătate, pe care nu le-ar fi vărsat în termenul prevăzut de lege”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu.
Poliţiştii SIF continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor doi suspecţi şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!