Luni, 13 ianuarie, în jurul orei 08:05, pe drumul comunal 280, de la Chiraleu, o femeie de 40 de ani, din Marghita, în timp ce conducea o mașină dinspre D.N. 19/E înspre centrul localității, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, respectiv partea carosabilă acoperită cu polei, iar la coborârea unei pante a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit carosabilul și a intrat în șanț.
Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a șoferiței și a unei pasagere (53 de ani, din comuna Abram).
Pe același drum, pe aceeași pantă
15 minute mai târziu, la ora 08:20, pe același drumul comunal de la Chiraleu, un bărbat de 55 de ani, din Marghita, în timp ce conducea o mașină dinspre D.N. 19/E către centrul localității, nu a adaptat viteza de deplasare la șoseaua acoperită cu polei și, la coborârea aceleiași pante, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a lovit de primul autoturism, condus de femeia de 40 de ani, care se afla în șanț în urma accidentului rutier în care a fost implicat.
Șoferul mașinii a suferit leziuni ușoare. Toți au fost transportați la spital, pentru investigații medicale, iar polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările în ambele cazuri, ca să stabiliească exact cauzele și împrejurărilor producerii accidentelor rutiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!