Preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, pare hotărât să facă paşi concreţi pentru realizarea unor trasee cicloturistice în judeţul Bihor, care să vină în întâmpinarea celor care fac turism pe două roţi. „Turismul pe bicicletă nu mai este demult un hobby. La nivel european, turismul pentru biciclişti atinge anual cifre de afaceri de peste 40 miliarde de euro, comparabile cu cele înregistrate în turismul de croazieră pe nave maritime, cu diferenţa că în cazul turismului pentru biciclişti, banii nu s-ar cheltui pe insule şi pe vapoare, ci în Bihor, unde ar reprezenta un imbold pentru investitorii în turism și servicii turistice”, subliniază şeful CJ Bihor, care reia, astfel, o idee pe care a lansat-o în campania electorală.
Pasztor propune asocierea CJ cu unităţile administrativ-teritoriale din jurul Oradiei, iar apoi şi cu cele spre Apuseni, pentru amenajarea unor piste pentru biciclişti care să fie cuprinse în reţeaua Euro Velo. Şeful CJ a prezentat şi un prim model de traseu, în lungime de 36 km, care ar lega de Oradea localităţile Sînmartin, Cihei, Felix, Apateu, traseul continuând prin Şauaieu, Păuşa, Chişirid, Nojorid şi cartierul Grigorescu. Marţi, Consiliul Judeţean a alocat 30.000 de lei pentru realizarea unor studii de fezabilitate în vederea stabilirii unor eventuale trasee ciclotursitice în judeţul Bihor.
Potrivit datelor transmise de CJ Bihor, în Europa există 45.000 de kilometri de asemenea autostrăzi, dintr-un total planificat de 70.000 km până în 2020, existând unsprezece coridoare pan-europene în reţeaua Euro Velo. Oradea este legată prin Berettyoujfalu şi Debreţin la Coridorul 11, CJ Bihor urmărind extinderea reţelei şi dincolo de oraş, spre celelalte zone ale judeţului, în primul rând spre Munţii Apuseni, dar şi prin trasee de câte 35-45 km care să fie amenajate în jurul oraşului, precum cel prezentat mai sus.
Aceste piste de ciclism din traseele cicloturistice sunt piste dedicate exclusiv bicicliştilor, având altă tipologie decât pistele de bicicletă amenajate laolaltă cu drumurile dedicate traficului rutier.
Proiect strategic pe sănătate
În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele CJ Bihor a prezentat şi pașii făcuţi deja pentru realizarea strategiei pe sănătate, pe care o devoalează fazat… Pasztor Sandor a confirmat faptul că a avut loc o întâlnire între conducerea CJ şi directorii de spitale municipale din judeţ. În urma acesteia, s-a decis ca proiectul de strategie să implice 4 piloni: preluarea unor părţi din proiectul vechi, susţinut de fosta administraţie judeţeană condusă de Cornel Popa. Este vorba despre construirea a două centre de prim-ajutor în zone greu accesibile – Padiş şi Stâna de Vale – renunţându-se la drumul peste munţi Şuştiu – Moneasa (județul Arad); Oncologie – mărirea şi îmbunătăţirea capacităţii; Telemedicina; Centru de formare continuă a abilităţilor practice, prin implicarea Facultăţii de Medicină. Conducerea CJ Bihor speră să poată creiona în linii cât mai concrete acest proiect în cursul lunii septembrie, pentru a-l prezenta Ministerului Dezvoltării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!