Cine crede că discursul public perfect e spontan şi ţine de un har al vorbitorului, evident, nu e la curent cu efortul, antrenamentul şi munca de căutare a mecanismelor care articulează ideile împreună pentru a crea sens şi emoţie în ascultător. Pentru majoritatea oamenilor, obligativitatea de a se adresa unei audienţe are efectul îngheţului instant – e o spaimă oarecum firească de care se scapă prin exerciţiu în faţa unui „public” îngăduitor dar cunoscător.
Cam aceasta e atmosfera la Oradea Toastmasters, club de oratorie și leadership, unde membrii iși pot dezvolta abilitățile de comunicare și leadership, trecând peste emoți şi contribuind la creșterea încrederii în sine. Membri se întrunesc în fiecare miercuri, de la ora 19:15, la Sala Bordeaux din Hotelul Ramada.
Tehnică şi sprijin
Dezvoltarea capacităţii de a vorbi în public, de a structura o temă, se învaţă după tehnici prestabilite. „Sunt manualele cu lecţii pe care le studiezi acasă şi la sedinţă îţi susţii practic lecţia. Ceilalţi te corectează, îţi spun ce nu ai făcut bine sau ce poţi face diferit, dar te şi încurajază, spunându-ţi care au fost părţile bune”, explică Remus Toderici, vicepreşedinte pentru relaţii publice al Toastmasters.
Acesta arată că fiecare lecţie se referă la câte un aspect al discursului şi fiecare informaţie acumulată se va folosi în exerciţiile oratorice viitoare: „începi cu structura discursului – să ai introducere, cuprins şi încheiere, cu tranziţii bune între ele. Apoi trebuie să ai mai multe idei. Mai sunt lecţii pentru limbajul corpului, pentru varietatea vocii şi, la fiecare nouă lecţie, trebuie să faci ceva mai mult decât în celelalte”.
Observaţie şi autocontrol
„Clubul nu e doar pentru cei care vor să fie vorbitori publici. Avem membrii care sunt profesori sau lucrează în vânzări sau alte profesii”, spune Toderici, precizând că unica limitare este vârsta, minim 18 ani.
Vicepreşedintele mărturiseşte că experienţa de la Toastmasters îi e utilă în fiecare zi. „Bineînţeles că îţi formezi o deprindere pentru a-i analiza pe vorbitori, inclusiv pe cei publici, de pe canalele media. Imediat îţi dai seama, în viaţa de zi cu zi, de greşelile pe care le fac alţii când vorbesc şi începi să te controlezi şi tu”, spune el.
De reţinut că orădenii interesaţi pot asista la şedinţe în mod gratuit, nu e nevoie să se înscrie în club de la primul contact cu Toastmasters.
Ofiţerii Toastmasters
Anul Toastmasters începe, oficial, în 1 iulie, în fiecare an. La ședința din 2 iulie, prima din noul an Toastmasters, s-a prezentat noul „board de ofițeri”. Noua echipă este următoarea:
Președinte: Daniel Ciobanu
Vicepreședinte Educație: Ioana Ștef
Vicepreședinte Membri: Nicoleta Buza
Vicepreședinte Relații Publice: Remus Toderici
Trezorier: Cristian Ursuț
Secretar: Elena Botnaru
Sergent: David Ghiță
Citiți principiile noastre de moderare aici!