Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” vernisează, joi, de la ora 12, la Palatul Baroc, expoziţia interactivă «Paşi în timp prin Situl Natura 2000 Tăşad».
Expoziţia prezintă medii de viaţă din Miocenul mediu, prin exponate de nevertebrate marine fosile (corali, bivalve, gasteropode, echinide), dar şi vertebrate marine, cum ar fi delfinul şi balena, care au populat marea ce acoperea o parte din judeţul nostru în urmă cu 12-15 milioane de ani. O sală îi este dedicată sitului arheologic Cetăţeaua, unde se prezintă obiecte din preistorie şi epoca dacică, precum şi alimentaţia acelei epoci.
Biodiversitatea din situl Natura 2000 (specii reprezentative, rare şi ocrotite, printre care şi cele incluse pe lista speciilor de interes comunitar) este prezentată atât prin fotografii realizate în timpul cercetărilor de teren, cât şi prin exemplare din colecţie.
Printre exponatele vertebrate se numără: barza neagră, prigoria, ciuful de pădure, specii de ciocănitori, salamandra, ariciul etc., iar printre nevertebrate: racul de râu, melcul banatic, fluturele roşu de mlaştină, fluturele cu coadă de rândunică, rădaşca etc.
Curricula şcolară, prin joacă
În sala interactivă a expoziţiecopiii au la dispoziţie jocuri (puzzle, Domino de mari dimensiuni, cuburi puzzle 3D etc.) cu imagini şi informaţii despre animalele expuse. Jocurile interactive şi fişele de lucru legate de expoziţie sunt pentru două categorii de vârstă: grădiniţă (4-6 ani) şi ciclu primar (7-10 ani). Jocurile completează curricula şcolară (medii de viaţă, lanţul trofic, animale sălbatice, etc.) într-un mod distractiv.
Biletul pentru copii costă 2 lei iar pentru adulţi 4 lei. Cadru didactic însoţitor are intrarea gratuită. Pentru ghidaj gratuit se face programare telefonică la numărul 0259-47.99.18. Expoziţia va fi deschisă până pe 7 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!