Momentan sunt în execuție lucrări la mai multe rețele de utilități: canalizare pluvială pe str. Cicero, în zona Aura, pe B-dul D. Cantemir între străzile Sucevei și Costaforu și în zona centrului comercial Oradea Plaza, precum și canalizarea menajeră si rețele de apă.
[eadvert]
S-au executat și amenajările pentru devierea traficului, desfaceri de asfalt de șosele și trotuare, precum și dezafectarea unor stâlpi de iluminat, semne de circulație și semafoare.
„Urmează ca rețelele să fie mutate, una prin faţa sediului BCR şi a Direcţiei de Finanţe, iar cealaltă de-a lungul liniei de tramvai. Estimăm că mutarea lor se va finaliza până la sfârșitul acestei luni. Lucrarea este una complexă, având în vedere situarea ei pe una dintre cele mai importante axe de circulație din municipiul Oradea. Prin această investiție, urmărim fluidizarea traficului rutier în vederea reducerii poluării, creșterii siguranței și atractivității transportului public din oraș”, transmite viceprimarul Marcel Dragoș.
Lucrările la pasajul rutier propriu-zis au început prin turnarea grinzii de ghidaj a piloților forați, urmând să se execute cei 86 de piloți forați. Lucrarea presupune realizarea unui pasaj rutier subteran în zona intersecției dintre B-dul D. Cantemir și strada Sucevei. Aici vor fi amenajate două girații la nivelul solului, care vor fi traversate în subteran de un pasaj pe relația Cantemir – Centrul Civic. La nivelul solului va exista în continuare o bandă dedicată liniilor de tramvai.
Durata de execuție a lucrărilor este 15 luni, estimându-se finalizarea în luna octombrie 2022. Valoarea contractului este de peste 27 milioane de lei fără TVA. Acest obiectiv de investiții este parte componentă a proiectului „Coridorul de mobilitate urbană durabilă din Piaţa Emanuil Gojdu – Piața Cetate, Oradea”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar finanțarea nerambursabilă este de 98% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Constructor este o asociere condusă de Freyrom SA.
Trimite articolul
XBolojan e un Zeu, cuvintele sunt de prisos.
-
Amen! Doar nu degeaba de cativa ani au terminat doar turbo-sensul giratoriu, ca sa-l sparga dinnou!