La Bursa organizată joi de către SC Golidamy Group SRL în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor au fost prezenţi 11 angajatori care au oferit 205 locuri de muncă dintre care doar patru pentru cei cu studii superioare. Printre meseriile oferite de agenţii economici prezenţi se numără: muncitori necalificaţi, confecţioneri, tricotori, sculer matriţer, frezor, operator maşini unelte, operator chimist, electrician, turnător formator, şofer, zidar, fierar betonist, dulgher, asfaltator, pavator, operator prefabricate, sudor, lăcătuş, mecanic auto, inginer electronist, inginer producţie, agent cumpărări, asistent manager, agent vânzări, operatori CNC, contabil etc.
Participare redusă
„Numărul destul de redus al agenţilor economici participanţi se explică prin faptul că mulţi sunt în perioada de concedii. Aceasta este o minibursă, urmând ca în luna septembrie să aibă loc Bursa locurilor de muncă pentru abvolvenţi”, a spus Daciana Nica, directorul adjunct al AJOFM Bihor.
Nici numărul celor care au încercat să-şi găsescă un loc de muncă nu a fost impresionant. „Eu am venit mai mult sperând că vor fi locuri de muncă şi peste hotare. Eu am muncit în străinătate trei ani şi aş dori să merg înapoi. Dar dacă tot sunt aici şi îmi voi găsi ceva de lucru nu voi refuza”, ne-a spus Remus Ştiop , un bihorean venit la Bursă.
„Am primit notificarea de disponibilizare acum trei zile şi am veni să văd dacă pot s-şi găsesc ceva de lucru. Până acum am muncit ca şi inginer dar acum aş fi dispusă să accept aproape orice oferă, dat fiind şi faptul că la vârsta mea de 49 de ani, angajatorii sunt cam reticenţi să te încadreze”, ne-a spus o altă orădeancă participantă la evenimentul de ieri.
Bursa organizată joi de către SC Golidamy Group SRL face parte din cadrul unui proiect cofinanţate de Uniunea Europeană „În cadrul proiectului, care are o valoare de 3,2 milioane de euro şi care se desfăşoară pe trei regiuni, organizăm cursuri de frormare profesională gratuite pentru şomerii de lungă durată dar şi burse a locurilor de muncă”, a precizat Gabriel Lăzuran, reprezentantul Golidamy Group. Printre cursurile organizate se numără: lucrător în alimentaţie, zidar, pietrar, tencuitor, lucrător social, operator calculator, contabilitate etc. Aceste cursuri au loc atţt în Oradea, cât şi la Marghita, Beiuş şi Salonta. Şomerii interesaţi să ia parte la astfel de cursuri se pot înscrie la numărul de telefon 0747/132.354 sau în Oradea Piaţa Devei nr.1.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!