Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor au consolidat parteneriatele internaționale prin semnarea unui acord de înfrățire cu comuna Stăuceni din Chișinău. În cadrul ceremoniei de semnare desfășurate începând cu miercuri, 10 aprilie, primarul comunei Stăuceni, Alexandru Vornicu, și city-managerul Oradiei, Mihai Jurca, au oficializat protocolul de înfrățire dintre cele două administrații.
„După formalaitățile legale de semnare a protocolului de înfrățire cu Primăria Oradea și a celui de cooperare al Consiliului Județean Bihor, Mihai Jurca și Alexandru Vornicu au vizitat câteva dintre proiectele de dezvoltare locală pe care acestea le-a implementat după 2020 în comună”, a transmis Primăria Municipiului Oradea.
Printre proiectele notabile se numără reabilitarea infrastructurii educaționale, inclusiv a grădiniței și liceului Dragoș Vodă, precum și amenajarea spațiilor verzi. De asemenea, s-au evidențiat eforturile de modernizare a infrastructurii stradale.
În contextul acestei înfrățiri, oficialitățile din Oradea și-au exprimat angajamentul de a sprijini implementarea și dezvoltarea ulterioară a proiectelor locale în Stăuceni. Prin intermediul acestui parteneriat, se urmărește facilitarea accesului la surse de finanțare europene și promovarea schimbului de bune practici în domeniul administrației publice locale.
„M-am bucurat să aud și să înțeleg viziunea și strategia de dezvoltare pe care o are pentru comunitate. L-am asigurat azi de tot sprijinul primarului Florin Birta, al președintelui CJ, Ilie Bolojan în dezvoltarea și implementarea proiectelor de dezvoltare locală.
[eadvert]
Sunt convins că, odată cu integrarea republicii Moldova în Uniunea Europeană, deschiderea surselor de finanțare europene și alături de echipa din Primăria Stăuceni, Alexandru Vornicu va schimba la față comunitatea din Stăuceni și foarte important, va contribui decisiv la schimbarea mentalităților”, a declarat Mihai Jurca.
Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor au mai susținut comuna Băcioi din Chișinău prin înființarea unui parc în centrul localității, în cadrul unui acord de înfrățire încheiat în 2020. Pentru acest proiect, Primăria a alocat 100.000 euro, iar Consiliul Județean a contribuit cu o sumă similară, ajutând astfel la dezvoltarea infrastructurii locale și consolidarea relațiilor transfrontaliere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!