În căutarea unor investitori şi parteneri de afaceri pentru membrii UNPR, bordul Uniunii a avut întâlniri cu ambasadorii din Germania, Ungaria, iar recent cu cel din Ucraina. 649 km de frontieră comună au România şi Ucraina. Iar mediile de afaceri din România şi Ucraina trebuie să pregateasca de pe acum viitorul comun pe care-l vor avea în Uniunea Europeană.Asta au concluzionat reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Roman la întâlnirea cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotentiar al Ucrainei în România, ES Teofil Bauer.
“Avem nevoie de Excelenţa Voastră pentru a găsi organizaţii similare în Ucraina cu care să identificăm posibilităţile de afaceri între companiile din România şi Ucraina”, a spus la începutul întrevederii preşedintele UNPR, Ioan Lucian, după care a prezentat ambasadorului Ucrainei obiectivele pe care Uniunea le are în vizor în ceea ce priveşte ţara vecină.
Turismul, cercetarea, infrastructura de afaceri româno-ucrainiana, realizarea unor publicaţii de bussines bilingve sunt câteva dintre domeniile în care Uniunea Nationala a Patronatului Roman doreşte parteneriate cu mediile de afaceri ucrainiene. “Trebuie să fim prezenţi de acum cu proiecte concrete comune pentru momentul în care Ucraina va intra în UE. Avem acumulate experienţe multiple în ceea ce priveşte cooperarea transfrontaliera, şi nu numai, pentru ca în acel moment să putem aborda cu eficienţă relaţia de afaceri dintre partenerii din România şi Ucraina”, a subliniat Ion Radu, membru în Consiliul National al UNPR. Până la sfârşitul lunii februarie UNPR va înainta ambasadei Ucrainei un set complet de propuneri de activităţi şi actiuni menite să accelereze colaborarea medilor de afaceri dintre cele două ţări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!