Aceasta și-a început activitatea la 24 ianuarie 1999, odată cu instalarea ca paroh a preotului Crișan Lucian.Pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității creștine s-a înălțat un altar de vară, care a fost sfințit la 17 iunie la sărbătoarea hramului bisericii, Sfânta Treime.Altarul de vară, fiind ridicat pe locul unei foste biserici, este o punte de legătură cu generațiile trecutului, cu moșii și strămoșii care și-au plecat genunchii pe prispa bisericii din lemn, proslăvindu-L pe Dumnezeu. Între anii 1770 și 1998, pe locul unde s-a construit altarul de vară a existat o bisericuță din lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care, din rațiuni misionare, a fost translată la Schitul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Poiana Florilor-Peștiș. Locul acesta, sfințit prin prezența acelei biserici și a rugăciunilor înălțate aici timp de 228 de ani, a fost reintrodus într-un circuit al sfintelor slujbe.
Sfințirea Altarului de vară a fost precedată de Sfânta Liturghie, slujba de Tedeum și urmată de Taina Sfântului Maslu. Cei prezenți au putut viziona în curtea bisericii o expoziție de fotografii cu numeroasele activități pastoral-misionare, administrativ-gospodărești, cultural-educaționale și social-filantropice ale Parohiei Subpiatra.
Preotul paroh Crișan Lucian a acordat diplome de recunoștință reprezentanților autorităților locale și județene, sponsorilor, donatorilor și credincioșilor care s-au implicat în toate proiectele derulate în cei 20 de ani de activitate a Parohiei Subpiatra.În semn de prețuire pentru cei 20 de ani de slujire în Parohia Subpiatra, Primăria Comunei Țețchea a acordat preotului Crișan Lucian o diploma de recunoștință, iar Școala Hotar i-a acordat o diplomă pentru realizarea proiectelor cultural-educaționale comune. Credincioșii i-au oferit preotului Crișan Lucian, în semn de mulțumire, flori, cadouri și i-au cântat La mulți ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!