„Scandalula izbucnit în jurul orei 23.00,
pe fondul unor conflicte mai vechi. Inculpatul, care
consumase circa cinci litri de bere, şi-a lovit
repetat tatăl cu pumnii şi
picioarele. Iniţial în cameră, iar pe
urmă în curte”, a declarat
purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel
Moţiu.
După ce victima a căzut,
bărbatul s-a culcat lăsându-şi
tatăl în agonie. Bătrânul
în vârstă de 70 de ani a murit
în aceiaşi noapte din cauza rănilor.
Dimineaţa, văzându-şi
tatălmort,acuzatul a încercat să
şteargă urmele. „A şters urmele de
sânge din casă şi şi-a spălat
şi pantalonii pătaţi. Apoi a
anunţat la Poliţia că şi-a
găsit tatăl mort”, a
mai precizat Moţiu. Dacă va fi condamnat,
Oprea riscă până la 20 de ani de
închisoare.
Cristian Horgoş
Citiți principiile noastre de moderare aici!