Primăria a dat în lucru birocraţia care precede reamenajarea parccurilor 1 Decembrie şi Petofi, în contul unor investiţii din bugetul local.
Viceprimarul Birta Florin şi Adina Popa, din Compartimentul de Investiții și Avizare Lucrări Publice din cadrul Direcției Tehnice, au prezentat, ieri, primele idei referitoare la aceste proiecte.
Viceprimarul a insistat că lucrările se vor face pe bugetul local, cu începere din acest an şi finalizare vara viitoare. Fondurile europene alocate în acest exerciţiu financiar acoperă doar amenajarea de parcuri noi, pe terenuri degradate, nu şi intervenţiile pentru revitalizarea parcurilor existente.
Relativ nou
Adina Popa a început cu o scurtă istorie a Parcului 1 Decembrie, amenajat ca atare în 1950. Anterior, pe acest amplasament central a funţionat un fel de târg. Parcul a suferit puţine intervenţii majore de-a lungul timpului, cele mai importante fiind cele recente, când s-a amenajat şirul de arteziene.
Înnoit
Funcţionara spune că intenţia municipalităţii este, acum, de a împăca aşezarea parcului – în traseul axei pietonale Piaţa Unirii – Cetate, cu dorinţele şi nevoile actuale ale celor care frecventează locul.
Astfel, reamenajarea artezienelor şi a aleilor din jurul acestora a fost dată în sarcina Companiei de Apă Oradea, ca acţiune de solidaritate socială.
Cereți ce vreți!
Pe banii urbei sunt prevăzute câteva investiţii noi, unele suprinzătoare. „Municipalitatea a gândit amenajarea unei zone de pump-track, adică o zonă de circuite cu contrapante și movile de pământ, cu suprafață asfaltată, acestea fiind zone de relaxare activă ce se vor adresa cicliștilor și pasionaților de biciclete. Vizavi de zona de pump-track se are în vedere amenajarea unei zone de parkour pe o suprafață de cca 150-200 mp, pentru cei pasionați de cățărat, alergat și sărituri. Proiectul de refuncționalizare va viza și reamenajarea spațiului de joacă, practic dezafectarea locului de joacă existent, amenajarea suprafețelor cu tartan turnat și montarea unor echipamente de joacă adecvate copiilor cu vârsta de până la 12 ani, dar și copiilor cu dizabilități. O altă amenajare inedită, care are la acest moment mare succes în parcurile europene o va reprezenta crearea unor zone de splashpad (spații destinate jocului cu apă) pe o suprafață de 100 mp”, a precizat Adina Popa.
Conform acesteia, proiectul propus pentru parc va fi lansat pe internet „în vederea identificării nevoilor și așteptărilor personale ale cetățenilor cu privire la utilizarea spațiului verde, a preferințelor pentru activități recreaționale. Astfel, cei care vor dori să vină cu propuneri sau sugestii o vor putea face la adresa de email adina.popa@oradea.ro sau primarie@oradea.ro”.
Viceprimarul a insistat că proiectul propus în această fază poate fi amendat cu propuneri ulterioare ale orădenilor.
Zonele de recreere pasivă din acest parc ar urma să fie amenajate în zona dinspre Casa de Cultură a Sindicatelor: spre Gojdu (vizavi de Facultatea de Medicină) s-ar amplasa zona de socializare tineri și spre str. Traian Moșoiu va fi cea destinată seniorilor, cu zone umbroase cu pergole, mese de șah și mobilier adecvat pentru persoane în vârstă.
Petofi, parc istoric
Parcul Petofi are cu totul alt profil, fiind un parc istoric datând de pe la 1880. Se crede că inițial, a fost un tot unitar cu grădina Palatului Baroc.
Propunerea pentru acesta este de amenajare a unor “zone de relaxare de tip insulă, cu elemente tip jardiniere turnate combinate cu mobilier urban ergonomic, care vor permite activități de recreere, de lectură atât pentru tineri, cât și pentru seniori”.
Totodată, se are în vedere și reabilitarea și refuncționalizarea grădinii japoneze și a iazului.
Reamenajarea Parcului Petofi se află în faza elaborării studiului de fezabilitate, urmând ca luna viitoare proiectul să fie promovat în Consiliul Local.
WC moderne
În ambele parcuri urmează să fie demolate WC-urile publice, care ar urma să fie înlocuite cu unităţi moderne, cu autocurăţare. La fel, amenajările se referă şi la introducerea elementelor de tip smart: wi-fi, posibilitatea de încărcare telefoane/tablete și supraveghere video.
Se estimează că lucrările de reabilitare a Parcului 1 Decembrie și a Parcului Petofi vor fi finalizate în a doua jumătate a anului 2021.
Trimite articolul
XÎn parcul P o fi o tribunã pentru poezii?
se trece la mazilirea pomilor si a spatiilor verzi de tip autohton si din parcurile centrale … lucrari marca bolovan… beton , asfalt , vegetatie care nu este adaptat conditiilor meteo din aceasta zona…
-
m…da , din pacate in Oeadea reabilitarea parcurilor inseamna taierea copacilor din parc si betonari 🙁
-
atata va duce pe voi capul de tembeli, dar mna…
-
Parcul 1 Decembrie se află pe amplasamentul fostei Piețe Mari (Nagypiac, Großmarkt) înființat de Consiliul Militar Austriac în primăvara anului 1714. Iar despre Parcul Petőfi nu „se crede” ci se știe exact că a fost parte constitutivă a Grădinii Palatului Baroc încă din vara anului 1780. Noroc cu istoria foarte bine documentată a orașului. Ghinion că n-o citiți…
-
Nostalgia, autonomia şi perfect dinţia.
Doua parcuri istorice ale orasului. Nu cred c-ar trebui multe schimbari majore. Cu profesionalism si relativ bani putini s-ar putea face lucruri frumoase. Primaria a ramas datoare cu terminarea lucrarilor la Dealul Ciuperca, o mare pata pe obrazul edililor. Sa nu ne apucam de 7 lucruri deodata si nu se termina niciuna.
Nu nenorociți Parcul 1 Decembrie.E singurul parc unde se aude ciripit de păsărele.De ce credeți că, copii nu au nevoie de asa ceva.Lasati parcul așa cum e.