De la începutul acestei săptămâni, la cererea Companiei de Apă Oradea s-a blocat accesul auto în Parcul Traian, pe tronsonul cuprins între Penitenciarul Oradea și intersecția cu strada Andrei Șaguna. Blocajul va dura trei săptămâni. „Circulația va fi deviată pe străduța aflată pe partea stângă înainte de a ajunge la penitenciar dinspre Roman Ciorogariu, care își va schimba sensul, iar parcările din fața tribunalului vor fi desființate provizoriu în așa fel încât prin porțiunea din fața tribunalului să se poată circula în dublu sens pentru cei care au fost deviați”, a anunțat Primăria.
Compania de Apă Oradea are, pe acest amplasament, lucrări de reabilitare și extindere rețele de apă, canalizare menajeră și pluvială.
Pe tronsoane
Compania de Apă a abordat lucrarea de pe Parcul Traian pe tronsoane, tocmai pentru că este o zonă urbană sensibilă din punctul de vedere al traficului rutier, spune Renata Tripa, purtătorul de cuvânt al CAO.
„Lucrăm pe mai multe tronsoane, în funcție de ce ne aprobă comisia de circulație din Primărie. E o zona foarte circulată, cu multe instituții publice”, spune ea.
După închiderea tronsonului din fața Prefecturii/Consiliului Județea, săpăturile se vor muta pe porțiunea următoare, de la intersecția cu Andrei Șaguna până în B-dul Magheru.
„La intarea copiiilor în vacanța de vară, vom începe înlocuirea rețelelor și pe porțiunea din sens invers, dinspre Magheru spre Banca Națională, prin față pe la Școala Oltea Doamna, tot pe tronsoane”, ne-a spus purtătorul de cuvânt. Antreprenorul lucrării este firma
Instalații Montaj SRL din Oradea. Contractul de schimbare a rețelelor de canalizare menajeră și pluvială și a a celor de alimentare cu apă a fost semnat pentru valoarea de 1,5 milioane de lei plus TVA și are ca termen de finalizare data de 15 septembrie 2018.
Citiți principiile noastre de moderare aici!