În ciuda promisiunilor perene din partea Primăriei Oradea, de a sprijini Universitatea din Oradea, rămase fără o acoperire reală, iată că U. Oradea este prinsă într-un proiect major de către administraţia judeţeană UDMR – PSD – ALDE. Consiliul Judeţean tocmai a declarat proiectul privind Parcul Științific și Tehnologic din Bihor drept investiție prioritară. În acest sens, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Consiliului Judeţean din 29 august 2017 va figura introducerea pe lista de investiții a proiectului, precum și realizarea studiului de fezabilitate aferent.
Confinanţare 2% sau 50%?
Clădirile primului Parc Științific și Tehnologic din Bihor vor fi amenajate în vecinătatea Facultății de Științe Socio-Umane din Oradea, pe o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, anunţă CJ Bihor. Valoarea preconizată a investiției este de aproximativ 7 milioane de euro. Însă, nu este nici acum clar dacă CJ Bihor va trebui să vină cu un aport de confinanţare 2% sau cu 50% (!). Aşadar, o diferenţă uriaşă, o necunoscută care încă pune pe jar conducerea CJ Bihor. Fondurile nerambursabile ar urma să vină prin POR 2014 – 2020. „În ciuda acestei necunoscute, trebuie să mergem înainte, să fim primii care depunem un asemenea proiect”, declară Pasztor Sandor, preşedintele CJ. Acesta este şi motivul pentru care proiectul a fost redus la jumătate, de la o intenţie de 10 – 12 milioane la 7 milioane de euro.
Trei parteneri
Partenerii proiectului sunt Consiliul Județean Bihor, Parcuri Industriale Bihor SRL și Universitatea Oradea. În perioada următoare se vor finaliza procedurile privind asocierea dintre cei trei parteneri, iar administratorul parcului va fi societatea Parcuri Industriale Bihor, transmite CJ Bihor. „Sunt convins că această investiție va contribui esențial la dezvoltarea economică a județului nostru. Companiile vor avea acces la spații și echipamente de ultimă generație pentru activitățile de cercetare și transfer tehnologic, astfel încât, la rândul lor, firmele să poată crea noi locuri de muncă”, este citatul din Pásztor Sándor transmis de purtătorul de cuvânt al CJ.
Tatonări cu mediul privat
În această perioadă partenerii proiectului organizează întâlniri cu companiile mari din Oradea pentru a inventaria necesarul de materie de cercetare și echipamente. „Considerăm că este foarte important să consultăm companiile înainte să depunem proiectul pentru finanțare europeană, pentru că ele ne pot spune concret de ce condiții și echipamente au nevoie pentru activitățile de cercetare și transfer tehnologic. Serviciile pe care le va oferi Parcul Științific și Tehnologic vor fi corelate cu nevoile reale ale firmelor”, este citată şi Delia Ungur, managerul societății Parcuri Industriale Bihor.
Clădirea multifuncțională prevăzută pentru viitorul Parc va dispune de spații de birouri, săli pentru organizarea de evenimente, laboratoare dotate cu echipamente de testare, măsurare și prototipare, precum și de un centru de prototipare cu acces la echipamente digitale.
Principalii beneficiari ai Parcului Tehno-ştiinţific
Principalii beneficiari ai acestei investiții identificaţi de CJ Bihor sunt:
– companiile din Oradea, județul Bihor și regiunea Nord-Vest care își desfășoară activitatea atât în parcurile industriale cât și în afara acestora (în vederea implementării de tehnologii noi sau prin accesul la infrastructura și serviciile create);
– Universitatea din Oradea, prin accesul specialiștilor la echipamente de cercetare de ultimă generație;
– doctoranzi și cercetători;
– centre de cercetare private și publice (prin utilizarea infrastructurii și a serviciilor nou create și prin comercializarea rezultatelor cercetării)
Start-up-uri și Spin-off-uri (societăți nou înființate desprinse dintr-un departament sau companie mai mare) – prin accesul la infrastructura de birouri și utilități precum și accesul la laboratoare și echipamente tehnice;
– Județul Bihor – dezvoltarea sectorului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (atragere de investitori cu activități inovatoare – cu valoare adăugată mare).
Citiți principiile noastre de moderare aici!